Fostul edil al Capitalei, actual senator din partea PSD, Gabriela Firea, reacționează în urma anunțului potrivit căruia procurorii anticorupție au decis renumărarea voturilor din Sectorul 1.
Astfel, conform Gabrielei Firea, în acest moment s-ar fi dovedit faptul că afirmațiile sale, cele lansate în presă și în mediul online, imediat după anunțarea câștigătorilor primăriilor din Capitală, în care acuza vicierea procesului de vot, ar fi adevărate și susținute de procurorii DNA. Firea acuza, la momentul respectiv, că inclusiv ea ar fi pierdut primăria generală în urma unei astfel de practici.
Gabriela Firea, mulțumită că procurorii „vin să confirme” bănuielile
„Se dovedește ceea ce am afirmat după alegeri: votul cetățenilor a fost viciat. Acele incidente de la Sectorul 1, dar și la alte sectoare au fost probleme. Eu sper ca justiția să facă dreptate. Atunci s-a considerat că noi facem declarații desuete, la supărare, dar iată că procurorii vin să confirme ceea ce noi am afirmat.”, a spus Gabriela Firea pe Facebook.
Reamintim că, în cursul serii trecute, o știre Antena 3 relata renumărarea voturilor, în urma deciziei procurorilor, în legătură directă cu imaginile apărute în spațiul public, imagini care, la momentul respectiv, au făcut vâlvă atât printre susținătorii actualei administrații din Sectorul 1, cât și printre susținătorii fostului edil, Daniel Tudorache.
„Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. 2194/P/2020 privind săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție rap. la disp. Art. 297 Cod Penal, „folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid politic pentru obținerea de foloase necuvenite”, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, „sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”, faptă prevăzută de dispozițiile art. 259 Cod Penal și „falsificarea documentelor și evidențelor electorale”, faptă prevăzută de dispozițiile art. 391 Cod Penal”, se arată în textul Ordonanței de delegare a procurorului Sorin Eugen Iasinovschi, potrivit unei știri publicate de redacția noastră în cursul serii trecute.
Citește și: Se renumără voturile din Sectorul 1, scaunul lui Armand se clatină