Anda Adam, din nou în atenția polițiștilor clujeni

„Pe avarii”, modul în care cei mai mulți își lasă mașinile în „zonele de interes”

Anda Adam este deja o prezență foarte vizibilă în Cluj, orașul în care aceasta își va deschide un club. În fapt, bolidul său este cel care a atras atenția, atât a localnicilor, cât și a celor de la Poliția Locală, ce i-au aplicat deja o a doua amendă. Vizibil deranjată că a fost taxată pentru numai „trei minute, cu mașina lăsată pe avarii”, iar pe principiul „să moară și capra vecinului” artista spune că nu a fost singura care a încălcat „regula”, dar ce o enervează cel mai mult este răutatea oamenilor care o judecă.

„Vreau să menționez că nu am fost nici măcar o secundă pe trecerea de pietoni, am fost lângă acea trecere de pietoni, la un metru distanță. Într-adevăr eram aproape de trecerea de pietoni, dar nici măcar zece centimetri nu am călcat cu roata peste trecerea de pietoni. (…) Și o să revin și cu subiectul parcarea de la mall cu locul cu marcaj pentru handicap, ca să vedeți iarăși o situație în care mi se pare că lumea este foarte rea”, a postat Andra Adam, într-un InstaStory.

Colaj Știri de Cluj

De altfel, lucrul pe care vedeta „capitalistă” îl reclamă este răutatea care s-a prăvălit asupra sa. „Și, da, am primit o amenda pentru că am stat acolo maxim trei minute, cu mașina lăsată pe avarii. Atât cât am putut să fug pe aceea bucată de trotuar, să o las pe Evelin în față cu rucsăcelul și să mă reîntorc, pentru că nu avem voie să intrăm în școală datorită regulilor COVID. Ca atare, nu aveam cum să las mașina acolo prea mult timp, am avut doar zece metri dus, zece metri întors, dar am primit amendă. Cred că din toți cei pe care i-am văzut eu sunt singura care a primit amendă pentru că a oprit trei minute pe avarii în zona aceea. Nu-i nimic, o să-mi plătesc amenda, greșelile se plătesc, numai că aș vrea să nu mai văd astfel de răutăți la adresa mea”, a adăugat Anda Adam în aceași postare.

În privința acestor „răutăți” pe care le acuză artista, pe un grup destinat traficului și problemelor de acest gen din Cluj, au fost câteva comentarii în care se scoate în evidență faptul că aceasta este o strategie de a-și promova noul club. „Era invizibilă/no name înainte și dintr-odată este cunoscută în Cluj. Orice reclamă, fie ea și negativă, rămâne o reclamă. Ar trebui boicotat acel local ca să plece *** înapoi în București”, a scris un internaut, în timp ce altul a precizat că „de trei ori a încurcat traficul pe București, Traian, pod Traian. Am impresia că habar n-are de legislația rutieră”.

Un apropiat al artistei a precizat pentru Știri de Cluj că Anda se aștepta la altceva din partea clujenilor. „Pentru că aici nu prea sunt vedete se aștepta la o primire mai bună. Este supărată de jigniri și de lipsa de înțelegere. Da, ea merge mai tare cu BMW -ul. Au fost oameni care i-au arătat semne obscene pe stradă. Așa ceva nu a pățit în București”, a spus apropiatul vedetei.

Citește și: Anda Adam, certată de clujeni după o parcare „ilegală”