Sursa foto: Digi Sport

Adrian Mutu, unul dintre cei mai iubiți jucători de fotbal din țară, s-a confruntat de-a lungul carierei sale cu probleme serioase, în special după ce a fost prins dopat în urmă cu 18 ani. Internaționalul român a declarat că acea perioadă a fost una de cumpănă, precizând că majoritatea prietenilor l-au părăsit.

La podcastul lui Codin Maticiuc, „Briliantul” s-a deschis și a vorbit despre „vremurile” în care ajunsese să fie considerat cel mai bun jucător român, după Gheorghe Hagi, dar și despre impactul pe care l-au avut drogurile în viața sa.

„Am fost la un nivel emoțional…terminat. Nu știam ce să fac. Eram și singur, un copil de 23 de ani..Și efectul pe care l-a avut (situația cu drogurile n.r) asupra contractelor de imagine. Astea au căzut din prima. A fost o nebunie totală, singurii care au fost lângă mine au fost părinții”, a declarat fostul internațional român.

„Le-am demonstrat tuturor că nu contează când cazi, ci dacă te ridici”

De asemenea, fostul fotbalist a mărturisit că a avut nevoie de ajutor pentru a trece peste acea perioadă, motiv pentru care a decis să consulte un psiholog. Acesta a declarat că după mult timp a reușit să își schimbe percepția despre viață, precizând că nu e important când cazi, ci dacă o să mai ai puterea să te ridici.

„Toată lumea s-a spălat pe mâini și s-a dezis de mine atunci. Inclusiv Traian Băsescu, era pe atunci președinte. A spus: îți meriți soarta. (…) Eu am trecut și pe la psihologi, n-am rămas cu sechele. (…) Le-am demonstrat tuturor că nu contează când cazi, ci dacă te ridici. Tinerii jucători ar trebui să învețe din povestea mea și să nu facă ce am făcut eu”, a mai declarat Adrian Mutu.

Reamintim că în 2004, conducătorii clubului Chelsea, echipa la care juca în perioada respectivă „Briliantul”, au observat  schimbări comportamentale dese la român, iar în urma analizelor, acesta a fost descoperit că era consumator de cocaină. De asemenea, șase ani mai târziu, pe când juca la Fiorentina, Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină, despre care atacantul a spus că era doar un tratament de slăbire.

Adrian Mutu, anturajul care l-a aruncat „în iad”