Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, s-a trezit în plină criză și cu căsuța de mesaje la fel de plină. Nemulțumiți de măsurile luate de către guvernul din care face parte, oamenii i-au reproșat faptul că ar fi rămas fără venituri, astfel că nu se mai descurcă din punct de vedere financiar. Întocmai pentru a-i liniști pe aceștia, Violeta Alexandru susține că nu are de gând să se lase până nu va găsi o soluție pentru ca situația să revină la normal, din punct de vedere financiar, iar oamenii să-și găsească din nou stabilitatea cu ajutorul unui loc de muncă.
Violeta Alexandru: „Nu mă feresc de asumare”
„Nu mă feresc deloc de asumare. În momentul în care o să intru într-o zonă de grijă prioritară pentru imaginea mea uitând de grijile oamenilor, voi fi prima care își va da seama că ceva nu este în regulă pentru că nu mă voi simți bine. Dacă va exista un asemenea moment.
Consider că de solidaritate, în această perioadă, trebuie să dea dovadă toți. Și demnitarii. Și cei numiți în funcții politice. Pentru mine – solidaritate chiar înseamnă să trecem împreună peste perioada grea. Și o să trecem.
Citesc mesajele din telefon. Sunt multe. De la oameni care nu mai au venituri sau au rămas cu puține. Oameni care munceau cinstit. Pentru ei, muncesc și eu până la această oră ca să găsesc soluții de sprijin care să ajungă la ei cât mai repede. Cu ei repornim motoare economiei pentru că se implică să trecem cât mai repede peste această perioadă. Am intrat în politică pentru a face tot ceea ce pot ca să las în urma mea corectitudine și rezultate bune pentru comunitate.
Nu aștept felicitări sau aplauze. Spun ceea ce cred.
Vom trece prin această perioadă împreună”, este mesajul transmis vineri de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Controale radicale: Rareș Bogdan nu vrea să trimită oameni în Germania