Primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu soseste la sedinta Comitetului Executiv National (CExN) al Partidului Social Democrat (PSD), la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, luni, 21 septembrie 2015. MARIUS DUMBRAVEANU / MEDIAFAX FOTO

Olguța Vasilescu a comentat de curând pe Facebook noua Ordonanță Militară, cea cu numărul 8, dată aseară de către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. În opinia fostului ministru al Muncii, această nouă reglementare este lipsită de logică și le recomandă oficialilor să consulte un specialist pe viitor. Nemulțumirea principală pe care o manifestă Olguța Vasilescu se învârte jurul ideii că în piețe vor avea voie să vândă doar cei ce pot prezenta un certificat de producător; o măsură, de altfel, exagerată, potrivit acesteia, întrucât se vor exclude din ecuație o serie de fructe si legume esențiale.

„Oare cei care redacteaza Ordonantele Militare se consulta cu vreun specialist sau macar cu vreun tip cu logica elementara? Baietii vor sa deschida pietele DOAR pentru agricultorii cu certificat de producator. Cu alte cuvinte, daca mergeti la piata sa cumparati altceva decat urzici, stevie, ridichii, salata, ceapa si usturoi verde, mergeti degeaba. Ca nu e voie sa se vanda cartofi, fasole, ceapa uscata, castraveti, rosii, banane, mere. Pentru alea mergeti la Kaufland…. Si noi sustinem producatorii agricoli si produsele agroalimentare romanesti, dar cred ca este exagerata aceasta masura, cel putin in acest moment…”, scrie Olguța Vasilescu pe Facebook.

Articolul 3, alin (1) din Ordonanța de Urgență nr. 8, la care face referire Olguța Vasilescu

Art.3 – (1) Pieţele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgenţă, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligaţia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

(2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producţie a produselor agroalimentare până şi de la piaţa agroalimentară şi accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere şi a certificatului de producător.

(3) Unităţile fitofarmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgenţă, personalul acestora având obligaţia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei Ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Citește și: Tăriceanu, către Guvern: dublați suma pentru RABLA

#News