Cei de la PSD au decis să iasă la atac și să explice ce părere au ei despre guvernanții liberali. Nu e niciun secret faptul că social democrații nu-i plac pe liberali. Mă rog, dacă este să băgăm sub preș alianța USL, firește. Însă pentru că alegem să trăim în prezent, nu în trecut, băgăm sub preș alianța, așa cum au făcut-o chiar ei la momentul respectiv.

În 2020 avem un soi de Tânăr și Neliniștit al politicii românești, adică o telenovelă cu foarte-foarte multe episoade, ce se întinde din perioada în care eram copii, până la bătrânețe, în care personajele se schimbă, însă păstrează moșternirea urii unora față de ceilalți.

Liderul PSD: „PNL-iști nu mai puteți da vina pe greaua moștenire”

„Guvernul ne-a spus în permanență că „o să facă, o să dreagă, o să vină cu un plan de măsuri”. Este scandalos, pentru că vedem cum economia se scufundă în fiecare zi. 26 de miliarde de euro sunt pierderile în economia României de la începutul pandemiei, consumul a scăzut cu peste 30%, IMM-Invest s-a blocat încă din prima zi. Nu s-au luat măsuri active pentru salvarea locurilor de muncă, avem deja 300 de mii de oameni care și-au pierdut locul de muncă. Decizia ministrului Muncii de a opri orice control al Inspectoratelor de Muncă a făcut să existe abuzuri în concedieri, fără a se respecta Codul Muncii.
PNL-iști nu mai puteți da vina pe greaua moștenire, sunteți pe bugetul făcut de voi, nevotat în Parlament!
Sunteți în Palatul Victoria de o jumătate de an, gata cu plângerile și cu vaicarelile!
Spuneți românilor ce ați făcut și ce mai aveți de făcut”, spune Marcel Ciolacu, liderul interimar PSD pe Facebook.

Citește și: Ion Cristoiu a găsit Ku Klux Klan la PNL

#News