Scandal și agresiune în curtea unui spital din Capitală

Un tânăr de 25 de ani a lovit în față un agent de pază, iar peste un altul a dat cu mașina

Foto arhivă

Un tânăr de 25 de ani a provocat scandal în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Bucureşti. El a lovit în față un agent de pază, iar peste un altul a dat cu mașina. Bărbatul a fost reținut pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, potrivit digi24.ro

 Procurorii susţin că tânărul şi tatăl său s-au deplasat cu maşina în curtea interioară a Spitalului ‘Sfântul Pantelimon’, au parcat şi apoi au intrat în incinta unităţii medicale, unde au produs scandal.

„Agenţii de securitate i-au escortat pe cei doi în afara clădirii, împrejurare în care inculpatul l-a lovit cu pumnii în faţă pe unul dintre agenţi. Deşi persoana agresată nu a formulat plângere prealabilă pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, agresiunile exercitate asupra sa au fost săvârşite în loc public, în faţa mai multor persoane cărora le-au fost provocate sentimente de indignare, teamă şi insecuritate, fapta constituind infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

 După ce l-a lovit pe paznic, tânărul s-a urcat la volan și a dat cu mașina peste un alt agent de pază, care a căzut la pământ.

„Ulterior, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului şi, cât timp agenţii de pază încercau să gestioneze situaţia cu tatăl său, a condus vehiculul în direcţia unuia dintre agenţii de pază şi l-a lovit pe acesta cu partea din faţă, proiectându-l pe sol, provocându-i policontuzii, plagă contuză mâna dreaptă şi contuzie genunchi drept. Din modul în care inculpatul a acţionat rezultă că acesta a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor cu intenţie indirectă, întrucât a acceptat posibilitatea decesului victimei, care nu s-a produs din hazard, dar şi datorită manevrelor victimei care a observat intenţia inculpatului şi a adoptat o poziţie defensivă”, explică procurorii. Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Restaurarea acoperişului Turnului cu Ceas din cetatea Sighişoara, demarată după 129 de ani