Celebrul stadion San Siro din Milano urmează să fie demolat după un secol de existență, decizie contestată de fanii fotbalului. San Siro esteunul dintre cele mai emblematice stadioane din fotbalul european. San Siro găzduiește miercuri, 10 mai, semifinala Ligii Campionilor dintre AC Milan și Inter, fiind destinat să dispară, potrivit g4media.ro.
De când s-a anunțat viitoarea sa demolare în iunie 2019, în timpul prezentării candidaturii orașului lombard pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, termenul a fost amânat.
„Vom construi un nou San Siro aproape de cel vechi, în aceeași zonă de construcție. Vechiul stadion va fi demolat, iar în locul său vor fi noi clădiri”, a anunțat atunci președintele AC Milan, Paolo Scaroni, concomitent cu apariția unui nou stadion, „operațional” din 2025. Inaugurat în 1926, stadionul este pur și simplu „vechi și învechit”, potrivit acestuia. El a exclus orice proiect de renovare din cauza lipsei de timp între meciurile celor două echipe care îl împart.
Dar, în timp ce termenul limită se apropie, noul stadion este încă în faza de planificare, viitorul amplasament find încă în dezbatere. Planul inițial era de a-l construi chiar vizavi de predecesorul său, dar posibilitatea de a-l muta în afara orașului Milano este încă în discuție. Primarul comunei Sesto San Giovanni, care se învecinează cu capitala Lombardiei, a făcut apeluri repetate în mass-media. „Pentru orice eventualitate, vom fi gata aici imediat”, a reiterat Roberto Di Stefano în coloanele cotidianului La Gazzetta dello sport în iunie 2022. Reticența opiniei publice a încetinit progresul proiectului.
Un colectiv s-a format pentru a milita pentru conservarea stadionului, Comitetul Si Meazza. Numele este preluat de la numele legendei fotbalului italian Giuseppe Meazza, care a jucat pentru Inter și AC Milan și al cărui nume îl poartă oficial stadionul San Siro din 1980
. Printre membrii săi se numără și fostul jucător al AC Milan, Roberto Donadoni. „[San Siro] este un simbol al orașului Milano. Este recunoscut ca atare și recognoscibil de milioane de oameni. Trebuie să fie conservat”, a insistat el în L’Equipe în urmă cu un an.Stadionul a fost martorul unora dintre cele mai memorabile momente din istoria fotbalului, fiind gazda semifinalei Cupei Mondiale din 1934, pe care Italia a câștigat-o cu 1-0 împotriva Austriei, chiar înainte de primul său titlu mondial din istorie. Bayern Munchen în 2001 și Real Madrid în 2016 au câștigat aici Liga Campionilor.
De asemenea, a fost scena unui derby incendiar în prima manșă a semifinalei UEFA Champions League din 2005, când AC Milan a câștigat meciul pe covorul verde după ce a aruncat o bombă fumigenă asupra portarului Dida, ceea ce a dus la oprirea meciului
Mai recent, Franța a câștigat aici Liga Națiunilor 2021 împotriva Spaniei (2-1). Potrivit unui sondaj realizat de Gazzetta dello sport, doar 27% dintre italienii chestionați sunt „favorabili” demolării stadionului (un raport care scade la 16% în rândul milanezilor). Potrivit aceluiași cotidian italian, acest lucru nu va împiedica distrugerea lui San Siro, al cărui ultim eveniment major pare să fi fost deja programat: ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026. Noul termen limită pentru construirea noului stadion al celor două cluburi milaneze este sezonul 2027-2028. Odată ce „Catedrala”, așa cum va fi cunoscut noul stadion, nu va mai rămâne „nimic” din San Siro.
Zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală cu benzină şi motorină