Caz cutremurător în ședința Consiliului Local al Sectorului 1, desfășurată în cursul zilei de vineri. Unei femei i s-a făcut rău după ce i s-a adus la cunoștință că toate demersurile sale, făcute timp de doi ani pentru obținerea avizului de urbanism pentru construirea unei locuințe de tip familial, au fost zadarnice. În situația Nicoletei Dragomir mai sunt încă 500 de familii, care au depus dosare privind documentațiile de urbanism.
Birocrația, indiferența sau interesele unor funcționari publici din Primăria Sectorului 1, în frunte cu cei care o conduc, continuă să facă victime
Este și cazul Nicoletei Dragomir, care a participat la ședința Consiliului Local al Sectorului 1, pe a cărei ordine de zi figura proiectul de hotărâre privitor la documentația de urbanism care i-ar fi permis acesteia să construiască o locuință multifamilială, unde ar fi urmat să locuiască împreună cu fratele, soțul, copiii și nepoții.
Femeia a depus toată documentația necesară incă de acum doi ani, în anul 2020, iar de atunci a făcut toate demersurile necesare pentru obținerea aprobării. Mai exact, era vorba despre un PUD pentru un teren situat pe Șoseaua București – Târgoviște nr. 19.
Pentru construirea casei, Nicoleta Dragomir și fratele ei și-au vândut locuințele, locuind cu chirie de doi ani de zile.
Nicoleta Dragomir a luat cuvântul în fața aleșilor locali, aceasta reclamând faptul că din cauza tergiversării aprobării documentației și a creșterii prețurilor materialelor de construcții, ea și fratele ei nu vor mai putea să își construiască casa. Femeia acuză că deși a depus documentația de urbanism în ianuarie 2020 și a făcut toate demersurile posibile, nu a primit niciun răspuns, iar, acum, s-a trezit în fața expirării documentației respective.
„Pentru mine este de neînțeles ceea ce se întâmplă. Eu am depus actele în anul 2020, am făcut tot ce mi s-a cerut iar acum aflu că nu mi se dă aprobare. Cum este posibil ca documentația să nu fie aprobată, atât timp cât nu mi s-a spus timp de doi ani de zile că mai trebuie să aduc alte acte sau să fac alte demersuri „
Conform prevederilor legale, inițiatorul unei documentații de urbanism de tip PUD trebuie să primească un răspuns în termen de 30 până la 60 de zile. Răspunsul poate consta în solicitarea de completare a documentației. Dacă nu există necesitatea completării documentației, primarul este obligat să o introducă pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu Local.
Nicoleta Dragomir a acuzat presiuni din partea administrației
Ea a declarat în plenul ședinței de Consiliu Local că a fost amenințată că, în cazul în care se va adresa instanței pentru a-și cere drepturile, nu va mai primi niciodată autorizație de construcție.
Consilierul local PNL Dinu Gheorghe a afirmat că, potrivit datelor Primăriei Sectorului 1, în aceeași situație se aflau, încă cu un an în urmă, peste 7800 de dosare privind documentații de urbanism. Viceprimarul USR al Sectorului 1, Oliver Leon Păiuși, care are atribuții în domeniul urbanismului, i-a explicat femeii că în această situație s-ar fi ajuns din cauză că, în trecut, s-ar fi abuzat de documentațiile de tip PUD, permițându-se construirea de blocuri între case.
Din cauza emoției, Nicoleta Dragomir a suferit un AVC
Nicoleta Dragomir a aflat că PUD-ul nu va fi discutat de către consilierii locali, deoarece avizul arhitectului șef expirase. Extrem de emoționată, femeia a părăsit sala de ședințe, prăbușindu-se pur și simplu pe scările de marmură ale Primăriei Sectorului 1. În cădere, ea a suferit o lovitură puternică în zona temporală. Timp de 45 de minute, un echipaj SMURD a luptat pentru a o resuscita, în timp ce femeia avea convulsii puternice. Nicoleta Dragomir a fost transportată la Spitalul de Urgență „Floreasca”, unde este supusă unei intervenții chirurgicale.
Dan Tudorache, critici virulente la adresa lui Clotilde Armand: Primăria ei blochează tot. Chiar și arterele cetățenilor.
Drama Nicoletei Dragomir, sesizată de fostul primar Dan Tudorache Într-o postare pe pagina de Facebook, fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache, a prezentat drama femeii, criticând-o pe Clotilde Armand pentru modul în care administrează problemele locuitorilor din cel mai mare sector al Capitalei. „”Blocăm tot!”, striga Madamarmand pe vremea când era consilier local. Astăzi, ca primar validat, o face. Primăria ei blochează tot. Chiar și arterele cetățenilor.
Rezultatele administrației Armand nu vor fi numărate în mari realizări, ci în victime. Este și ăsta un bilanț. Tragic, ce-i drept. Chiar astăzi, când a plecat după intervenția pe care a avut-o în ședința consiliului local, unei doamne i s-a făcut rău pe scările primăriei. Medicii de pe Salvarea venită prompt au pus un diagnostic sumbru, AVC, și a fost transportată la spitalul Floreasca. Motivul? De aproape doi ani, a depus solicitare de PUD pentru construirea unei locuințe, iar după un blocaj inexplicabil, deși a fost de mai multe ori în audiență la viceprimarul USR Oliver Păiuși, astăzi a aflat că nu i se va vota solicitarea, pentru că între timp i-au expirat unele avize. Evident supărată, doamna a ieșit din ședință, iar pe scări, în drum spre ieșire, i s-a făcut rău și s-a prăbușit.”, a scris Dan Tudorache, pe pagina de Facebook.