Ce faci dacă ți-ai scăpat telefonul în apă? Cel puțin unul din trei români s-au întrebat asta, în timp ce-și scoteau prețiosul obiect din lac, chiuvetă sau mai știu eu ce alt recipient plin cu apă.
În 2021, telefonul a devenit poate cel mai important obiect pe care omul îl are la purtător. În el se află, practic, cam toată viața noastră. Acolo avem amintirile, acolo avem rețelele sociale, cu ajutorul lui ne uităm la filme, ori comunicăm cu cei dragi nouă. Cu toate astea, acest mic obiect este, pe cât de important, pe atât de sensibil la căzături și mai ales la contactul cu apa.
Așadar, ce facem dacă am scăpat telefonul în apă?
Dacă, prin minune, am observat imediat faptul că telefonul a ajuns în apă, în primul rând îl scoatem cu viteza luminii de acolo. E foarte important ca apa să nu aibă foarte mult timp să pătrundă în componentele electronice ale acestuia. Multe firme producătoare de telefoane se vor lăuda cu funcția waterproof, însă în realitate, de cele mai multe ori, funcția se dovedește a fi doar un mit. Îl vom scutura cât putem noi de bine, având grijă ca apa să iasă din orificii (camere, port pentru căști sau difuzoare), îl vom șterge cu o cârpă uscată, ca mai apoi să îl închidem. E foarte important ca telefonul să stea închis o perioadă.
Mai apoi, îl putem introduce într-o pungă plină cu silica gel. Probabil ești familiarizat cu silica gel dacă ți-ai cumpărat, cel puțin o dată în viață, pantofi. Da, despre biluțele alea din săculețul enigmatic, prezent în toate cutiiile cu pantofi, este vorba!
În cazul în care avem mai multe astfel de pliculețe prin casă, în speranța că ele nu au fost aruncate, în necunoștință de cauză, introducem telefonul închis într-o pungă închisă ermetic, plină cu astfel de biluțe. Se va lăsa acolo timp de cel puțin 24 ore, până ce biluțele de silica gel vor reuși să absoarbă toată umezeala din aparat.
În mod miraculos, telefonul își va reveni! Ba chiar, camerele foto vor funcționa mai bine ca înainte.
Citește și: Au plesnit mușchii politici, de la atâta încordare