Muhannad Ismael face parte dintr-un grup de investigatori din Luxemburg și vine cu o informație interesantă: virusul va putea fi detectat fără un test.

După cum știm, COVID-19 nu se poate diagnostica doar pe baza simptomelor, ci sunt necesare teste de laborator. Există testarea RT-PCR, un test care pune în evidență prezența virusului în secrețiile infectate recoltate de la pacienți și există și testele serologice. Acestea pot confirma sau infirma prezența anterioară a infecției.

Cu toate acestea, tehnologia evoluează și, începând cu luna septembrie, vom beneficia de un sistem de detectare a coronavirusului. Sistemul pun accent pe parametrii vocali. Adică, coronavirusul va fi detectat prin intermediul vocii şi tusei.

Proiectul, denumit CDCVA (Detectarea COVID-19 prin analizarea tusei şi vocii), are în vedere “o abordare inovatoare”, pe baza inteligenţei artificiale. El va putea detecta virusul în funcţie de parametrii vocii şi tusei persoanelor afectate, a explicat într-un interviu acordat EFE responsabilul iniţiativei, Muhannad Ismael, potrivit Agerpres.

”Afecţiunile respiratorii, cum ar fi tusea seacă, durerile în gât şi dispneea provocate de COVID-19, pot face ca vocile pacienţilor să fie diferite, creând ‘semnături identificabile de voce’, care pot fi recunoscute prin folosirea sistemului nostru”, a explicat Ismael.

“Ideea noastră se inspiră din investigaţiile avansate (…) pentru analiza sunetului, cum ar fi recunoaşterea automată a persoanelor afectate de o răceală, ca urmare a acusticii vocii, sau distincţia între tusea seacă şi cea productivă”, a adăugat expertul.

Platforma va fi lansată în septembrie şi va fi disponibilă în opt limbi – engleză, franceză, germană, luxemburgheză, spaniolă, rusă, sârbă şi arabă – pentru a ajunge la un număr cât mai mare de oameni din întreaga lume.

De asemenea, respectivul sistem va reprezenta un ajutor în ceea ce privește serviciile de urgenţă. Folosindu-l, se va putea gestiona mai bine volumul apelurilor telefonice și se vor putea identifica mai rapid cazurile critice.

Citește și: Winston Peters: Antarctica, singurul continent fără coronavirus

#News