Foto: Facebook

Administrația Națională a Penitenciarelor a reacționat la acuzațiile aduse de Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, care susținea că starea de sănătate a clientului său se agravează ca urmare a unor decizii injuste luate la nivelul Penitenciarului Rahova. Concret, Liviu Dragnea are mai multe hernii de disc, acesta neavând acces la asistență medicală de specialitate.

„Având în vedere dezbaterile publice care vizează aspecte din executarea pedepsei privative de libertate a unei persoane aflate în custodia Penitenciarului București-Rahova, precizăm: Sistemul administrației penitenciare asigură, în conformitate cu prevederile legale și în condiții care garantează respectarea demnității umane, aplicarea regimului de detenție și a tratamentului recuperativ în mod unitar, nediscriminatoriu, pentru toate persoanele private de libertate. Persoanele condamnate beneficiază de asistență medicală, tratament și îngrijiri în mod gratuit sau contra cost, în condițiile legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar, conduita terapeutică fiind stabilită de personalul medical propriu sau cel al unităților sanitare din afara sistemului penitenciar, după caz”, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor, citată de Știri pe surse.

În ceea ce privește dreptul la plimbarea zilnică, precum și cel la participarea la diverse activități se asigură în conformitate cu prevederile Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

„Subliniem că, prin activitatea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, desfășurată la nivelul unității penitenciare, exercitarea drepturilor prevăzute de Lege pentru persoanele custodiate este permanent supusă supravegherii și controlului legalității”, mai precizează ANP, potrivit sursei menționate.

Citește și: Telenovela lui Dragnea continuă: lăsat să se stingă de durere în celulă

#News