Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu a precizat, joi, într-o conferință de presă că săraca Românie are nevoie de social-democrați, pentru a-i face o „viață mai bună”.
„Oamenii săraci au nevoie cu adevarat de social-democrație, oamenii săraci au nevoie de noi, să le facem o viață mai bună. De ceilalți se ocupă liberalii, fac chete, le trimit în direct subvenții de la guvern. Vedeți că unui mic intreprinzător care vinde pâine între blocuri nu i se decontează de guvern în pandemie chiria 50%, decât celor care sunt în mall-uri acolo unde nu sunt români și unde străinii le-au închiriat spații”, a declarat Vasile Dîncu în cadrul evenimentului de prezentare a programului politic al candidatului PSD la Primăria Sectorului 5, Daniel Florea, la Palatul Bragadiru.
„România are nevoie de social-democrație”
„Este nevoie să demonstrăm încă o dată, cu aceste alegeri, și apoi cu viitorul guvern pe care sperăm să îl facem noi, că România are nevoie de social-democrație și că are nevoie de o conducere social-democrată, o conducere de stânga. Sunt convins că vom reuși în următoarea perioadă să nu mai facem greșeli mari, la conducerea centrală, pe care să le plătiți dvs electoral. Am încercat acum să construi, iar aici, președintele Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au fost cei care au inițiat acest lucru, iar acum funcționăm ca o conducere colegială. O conducere formată din prieteni, din camarazi cum spunem noi, cei din stânga, și în care ne consultăm în toate deciziile”, a mai spus Dîncu.
Citește și: Dîncu dă cu dreptu-n stângu’: moțiunea, o înfrângere pentru PNL?