Premierul Florin Cîțu a sugerat, în repetate rânduri, mai pe șleau, mai voalat, că n-ar fi existat în România, vreodată, un premier ca el. Întâiul liberal, mai tare ca tătucul liberalilor de altă dată. Ce mai… o adevărată comoară la casa omului. Un diamant neșlefuit, un supererou pe care țara nu l-a cerut, dar l-a primit oricum – cumva cu forța.
Recunosc, ca orice om care-și dorește schimbare, la început am avut și eu încredere că Florin Cîțu e ceea ce trebuie. Om școlit, experimentat, ușor robotic, dar cui îi mai pasă de empatie dacă ies calculele cum trebuie?
În scurt timp avea să-mi treacă și entuziasmul. Omul-robot nu e robot, e doar un alt om care a ales să înlocuiască empatia cu sentimentele de frustrare, de răzbunare. Nu știu exact pe cine se răzbună Florin Cîțu, însă pot bănui.
Chiar așa, domnule Cîțu, ce ați pățit în copilărie? V-au șicanat copiii? Nu s-au jucat cu dumneavoastră? V-au pus pastă de dinți în păr? V-au pocit numele în fel și chip? Nu de alta, însă numai așa s-ar explica excesul de zel asezonat cu caraghioslâncuri, cel pe care-l afișați acum cu-atâta disperare.
Lui Super Cîțu nu îi e frică de kryptonită, deși ar cam trebui să-i fie
Ieri, în timp ce Parlamentul sărea în aer ca o bombă fâsâită, Florin Cîțu se juca pe Instagram, ca o veritabilă „influensăriță” politică. Descărca o aplicație care îți mută moaca pe corpul lui Superman, cu tot cu păr și privire de uliu, și ne sugera noua că a dat norocul peste noi. Cu alte cuvinte, știm cum va ajunge astăzi premierul la Parlament, de Vinerea Verde. Nu pe trotinetă, nu cu mașina, nu în autobuz, ci zburând propulsat de propriile flatulențe.
Și-acum, mă întreb: care e, până la urmă, diferența dintre un premier și o oarecare tipă de pe Instagram, care încearcă și ea să atragă atenție asupra sânilor, în speranța că mai face un ban? Lipsa sânilor, în cazul premierului. Și-aș putea continua, dar nu se cade.
Bravo, Florine! Sper că cei care te-au bully-uit în copilărie se uită la televizor ca să te vadă ce mare, important și musculos ai devenit tu.
Citește și editorialul: Dar pe noi, românii, ne mai reprezintă cineva?
