Liviu Pop

Fostul ministru al Educației, Liviu Pop și-a anunțat, pe Facebook, demisia din PSD, motivând că nu acceptă modul în care organizația de Maramureș (nu) respectă „statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean”. Mai mult, acesta vede o eventuală revenire în partid, dar doar Zetea – actualul președinte de filială nu va mai fi la conducerea organizației. Așadar, vorba filmului: „Adio, dar rămân cu tine”.

„Dragi prieteni, stimați colegi,

Astăzi m-am retras din Partidul Social Democrat.

Este o decizie grea pentru mine în aceste momente dificile pentru partid, dar nu pot accepta să fac parte dintr-o organizație condusă dictatorial de către Gabriel Valer Zetea care nu respectă statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean.

Nerespectarea deciziilor democratice ale PSD de către acesta, coroborat cu aceeași conduită greșită din campania electorală recentă, mă determină să fac acest lucru.

A condus și pierdut ultimele 3 campanii electorale și își dorește același lucru și pentru a 4 a oară.

Mai mult, doamna puternică din spatele lui l-a determinat să nu respecte hotărârea democratică a 91 de primari, viceprimari si președinți de organizații locale PSD Maramureș.

Rămân același om care se va implica în a ajuta pe fiecare maramureșean și nu numai.

Totodată, rămân alături de toți colegii și colaboratorii cu care am lucrat în ultimii ani.

Îmi rezerv dreptul de a analiza revenirea în PSD doar după ce Gabriel Valer Zetea nu va mai fi președintele organizației PSD Maramureș.

Să auzim numai de bine și succes tuturor candidaților.

Baia Mare 09.11.2020”, a scris Liviu Pop, pe Facebook.

Altfel, Liviu „Genunche” Pop a făcut recent, tot pe Facebook, un sondaj de opinie în rândul „prietenilor și urmăritorilor săi” cu privire la rămânerea sau plecarea sa din partid, după ce a nu a prins un loc pe listele pentru alegerile parlamentare. „Am fost votat pentru prima poziție la Senat de CEX PSD Maramureș, am fost înlăturat de pe listă. Ce decizie credeți că ar trebui să iau?”, spunea la acel moment Pop.

Citește și: Ponta îi recită lui Orban din Pink Floyd, fără să știe versurile

#News