Un bărbat a fost imobilizat de politisti dupa ce a intrat intenționat cu mașina în poarta de la Palatul Parlamentului. Barbatul a alergat pe mijlocul străzii, devenind agresiv. Bărbatul a fost imobilizat și încătușat, şi transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție pentru distrugere și refuzul de recoltare de probe biologice, potrivit romaniatv.net.
Bărbatul a intrat intenţionat cu maşina într-o poartă de acces în Palatul Parlamentului din Bucuresti, fiind observat de jandarmii care păzeau intrarea, care au încercat oprirea şi legitimarea lui.
Un echipaj de Poliţie care patrula în zonă a intervenit şi l-a încătuşat pe bărbat. El a fost prins de polițiști în jurul orei 4 dimineață, când alerga pe mijlocul străzii în zona Calea 13 Septembrie și a lovit cu picioarele mașina poliției.
Deoarece avea un comportament suspect, s-a solicitat prezența unui echipaj medical, care l-a transportat pe barbat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.„La data de 10 noiembrie 2022, în jurul orei 04:00, un jandarm aflat în postul de pază, la o instituție publică, din Sectorul 5, a observat un bărbat, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi cu un autoturism și ar fi lovit poarta de acces.Jandarmul a procedat la legitimarea bărbatului, moment în care a devenit recalcitrant, în sprijinul acestuia venind un echipaj al Brigăzii Rutiere, ce desfășura activități de patrulare în zonă.Bărbatul a fost imobilizat și încătușat, însă, având în vedere comportamentul acestuia, s-a solicitat prezența unui echipaj medical, care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis Poliţia Capitalei.
Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și refuzul de recoltare de probe biologice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Adolescenți din București, prinși de poliţişti în timp ce furau telefoane mobile