Guvernul Danemarcei a propus impunerea unei taxe medii de 100 de coroane daneze (13,41 euro) pentru călătoriile cu avionul. Scopul deciziei este de a contribui la finanțarea unei tranziții ecologice a industriei aeriene care va permite ca toate zborurile interne să folosească 100% combustibili sustenabili până în 2030, potrivit g4media.ro.
Aproximativ jumătate din încasările anuale preconizate de 1,2 miliarde de coroane (160 de milioane de euro) vor contribui ca toate zborurile interne să utilizeze numai combustibili verzi până la sfârșitul deceniului.
Anunțul vine din partea Guvernului. Tehnologiile ecologice, cum ar fi hidrogenul și biocombustibilii, vor fi eligibile pentru sprijin din partea statului, a precizat executivul danez. Cealaltă jumătate din încasări va fi folosită pentru acordarea de ajutoare în numerar persoanelor în vârstă, a precizat guvernul. Conform propunerii guvernului, taxa pentru pasageri va fi introdusă treptat începând cu 2025. Până în 2030, taxa va fi de aproximativ 8,4 euro pentru călătoriile în interiorul Europei. Respectiv 31,8 euro pentru zborurile pe distanțe medii și 52,3 euro pentru cele pe distanțe lungi. „Sectorul aviației din Danemarca trebuie – la fel ca toate celelalte industrii – să își reducă amprenta climatică și să se îndrepte spre un viitor verde”, a declarat ministrul pentru climă, energie și utilități, Lars Aagaard. Guvernul își propune ca, până în 2025, să fie operată prima rută internă care utilizează doar combustibili verzi. Un biciclist își pierde viața în urma unui accident rutier produs la fiecare două zile pe drumurile din România