Renate Weber a anunţat vineri că instituţia Avocatul Poporului a sesizat Garda de Mediu, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Educaţiei în legătură cu bradul de Crăciun realizat de cei din cadrul Centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, din dozele de vaccin folosite de la începutul înființării acestuia, transmite Agerpres. Și cum „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, Garda Națională de Mediu, în urma unei sesizări, a amendat 90.000 de lei organizatorul centrului de vaccinare, dar și pe operatorul autorizat pentru transportul deșeurilor medicale. Mai mult, operatorul s-a ales și cu o notificare către Agenția pentru Protecția Mediului, în vederea suspendării activității, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deșeurilor medicale, în vederea eliminării acestora.
„E o sărbătoare creştină, religioasă. Ţine, până la urmă, şi de identitatea culturală a acelor copii. Oare aşa trebuie făcut într-un parc pentru copii un brad de Crăciun? Acolo scrie Palatul Copiilor, e făcut pentru copii. Că de-aia ne-am sesizat. Iertaţi-mă, nu ne-am sesizat, de exemplu, de bradul scheletic din Târgul de Crăciun. Ăla, na, e făcut pentru toată lumea. Dar ăsta este chiar al copiilor şi e o petiţie pe care am primit-o”, a afirmat Weber, citată de Agerpres.
De altfel, Avocatul Poporului consideră că se puteau găsi alte moduri de a stiliza bradul de Crăciun de la Palatul Copiilor. „Şi putea să fie făcut un brad din orice – din cărţi uzate, din doze de sucuri. Dar să vedem dacă, într-adevăr, deşeurile care îţi rămân de la vaccinare prezintă siguranţă. Cred sincer că pentru copii puteau fi găsite şi alte formule”, a mai spus Renate Weber.
Potrivit comentariilor de la postarea făcută de Garda de Mediu, sesizarea pare să fie făcută de Rodica Boancă, senator AUR, care a avut o reacție de apreciere la adresa GNM.
De altfel, tot de apreciere a fost și reacția reprezentanților RO Vaccinare, dar a presei germane, unde bradul inedit a avut zeci de mii de reacții din partea internauților de pe social media.
Citește și: Primul „brad” împotriva COVID-19