Începând de sâmbăta viitoare, 14 decembrie, va fi implementat noul cod rutier în Italia, care prevede sancțiuni mult mai severe pentru șoferii care conduc sub influența alcoolului, depășesc limita de viteză sau utilizează telefoanele mobile în timpul condusului, potrivit ziare.com.
Amenda pentru utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii va fi cuprinsă între 250 de euro și 1.000 de euro.
În cazul în care fapta se repetă, sancțiunea va fi majorată la 1.400 de euro, iar permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioadă de până la trei luni. Pentru conducerea sub influența alcoolului, amenzile vor varia între 573 și 6.000 de euro, iar permisul de conducere va fi suspendat pentru o perioadă de până la doi ani. Se pot aplica pedepse cu închisoarea de la trei luni până la un an. De asemenea, sancțiuni cuprinse între 173 și 694 de euro vor fi impuse celor care depășesc limitele legale de viteză cu mai mult de 10 km/h, dar cu cel mult 40 km/h.
Autoritățile din Italia au instituit o politică de toleranță zero față de consumul de alcool în timpul conducerii.
Astfel, dacă alcoolemia se situează între 0,5 și 0,8 grame pe litru, amenzile variază între 573 și 2.170 de euro, iar permisul de conducere va fi suspendat pentru o perioadă de trei până la șase luni. În cazul în care alcoolemia depășește 0,8 grame pe litru și ajunge între 0,8 și 1,5 grame pe litru, sancțiunile se dublează, incluzând închisoarea și o amendă (posibilitatea de arest de până la 6 luni și o amendă între 800 și 3.200 de euro).
Dacă alcoolemia depășește 1,5 grame pe litru, infracțiunea este sancționată cu închisoare și amendă (închisoare de la 6 luni la 1 an și amendă între 1.500 EUR și 6.000 EUR), precum și cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de la 1 la 2 ani.
Toate cazurile de conducere sub influența alcoolului atrag după sine deducerea a 10 puncte din permisul de conducere.
Sancțiunile includ obligația de a monta un alcolock în vehicul. Se impune o sancțiune cuprinsă între 173 și 694 de euro pentru persoanele care depășesc limita maximă de viteză cu mai mult de 10 km/h, dar cu cel mult 40 km/h. În cazul în care această încălcare se produce într-o zonă urbană și se repetă de cel puțin două ori într-un interval de un an, amenda crește la o valoare între 220 și 880 de euro. Permisul de conducere va fi suspendat pentru o perioadă de la cincisprezece la treizeci de zile. Pentru utilizatorii de trotinete, devine obligatorie deținerea unei plăcuțe de înmatriculare, a unei căști de protecție și a unei asigurări.