Iarna cu a ei zăpadă ne bucură doar pentru o vreme, căci, fiecare dintre noi are, pe lângă bucurii, și obligații. Astfel, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a transmis o dispoziție, prin intermediul Poliției Locale, conform căreia persoanele fizice și juridice din acest sector au obligația ca pe timp de iarnă să se ocupe de deszăpezirea trotuarelor, curățarea gheții, dar și înlăturarea țurțurilor formați la marginea acoperiselor, în maximum 24 de ore de la încetarea ninsorii.
Aceste măsuri sunt necesare, „astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale. În cazul imobilelor în care la parter funcționează societăți comerciale, magazine sau prestatori de servicii, obligațiile menționate revin acestor unități pe timpul funcționării acestora. Nerespectarea celor menționate mai sus constituie contravenție și se sancționează conform HCGMB nr. 120/2010 privind aprobarea normelor de salubritate și igienizare ale municipiului București, astfel: – pentru persoanele fizice cu amendă contravențională de la 200 lei la 500 lei; – pentru persoanele juridice cu amendă contravențională de la 500 lei la 2.000 lei”, se arată în înștiințarea trasmisă de Poliția Locală.
Totodată, primarul Sectorului 5, Cristian Poescu Piedone face apel la spiritul civic al cetățenilor din acest sector și a transmis că Poliția Locală nu va aplica sancțiuni la prima abatere, ci va da avertismente. De la a doua abatere, însă, se va trece direct la amendă.
„Am anunțat toți directorii responsabili de deszăpezire, dar și viceprimarii, că din 90 în 90 de minute vom avea comandament de iarnă la Primăria Sectorului 5. Mă voi asigura personal că străzile de pe raza sectorului sunt deszăpezite, inclusiv cele secundare, dintre blocuri.”, a declarat edilul, prezent în această dimineață la acțiunea de deszăpezire.
Citește și: București: o avarie de proporții îi lasă pe locuitorii Capitalei fără apă caldă și căldură