Reprezentanții Ocolului Silvic Broșteni au avut parte de o surpriză, care au filmat un cerb impunător, în timpul unei acțiuni de monitorizare. Specialiștii spun că cerbii sunt sociabili în această perioadă a anului.
„Imaginile frumoase au fost filmate de colegul nostru Ionel Moroșanu, în timpul unei acțiuni de monitorizare. Cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie”, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții Romsilva.
Vezi filmarea aici.
Direcția Silvică Suceava din cadrul Romsilva are 24 de ocoale silvice și administrează peste 270 de mii de hectare de păduri ale statului.
Citește și: Incendiu fără victime, în București: doi iepurași au fost salvați de pompieri