Anul acesta calificările pentru primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open au loc cu mai bine de o lună înainte de meciurile de pe tabloul principal. Mai mult, din cauza pandemiei, acestea s-au desfășurat în Dubai, la feminin, respectiv la Doha, în competiția masculină.
Cu un număr record de jucătoare pe tabloul de calificări, șase jucătoare, România își punea mari speranțe pentru tot atât de multe prezențe pe tabloul principal de la Melbourne.
Din păcate, o singură jucătoare a reușit să treacă de primul tur preliminar, Mihaela Buzărnescu, care a reușit „să spargă gheața”, după aproape 500 de zile în care nu a obținut vreo victorie.
„Am spart gheata!! Primul meci castigat din septembrie 2019 incoace, cand m-am oprit din cauza accidentarii. Sunt fericita sa fiu din nou in competitii dupa ultimele luni de calvar prin care am trecut! Apropiatii mei stiu si ma bucur enorm ca m-au ajutat sa trec peste. Orice meci e bine venit pentru mine si sper sa ma sustineti in continuare si la bine si la rau”, a scris Buzărnescu, pe Facebook.
Mihaela Buzărnescu (locul 137 WTA) a acces luni în turul al doilea al calificărilor pe tabloul principal al Australian Open. Ea a învins-o, în prima manșa, cu scorul de 6-4, 6-3, pe spaniola Lara Arruabarrena (locul 165 mondial). În turul următor, Buzărnescu se va confrunta cu un fost lider la nivel de junioare, cu olandeza Indy de Vroome (locul 195 WTA).
Pe tabloul de calificări s-au mai aflat Jaqueline Cristian, Laura Ioana Paar, Monica Niculescu, Irina Bara și Gabriela Talabă.
Nici la masculin situația nu este „roz”, Marius Copil (locul 216 ATP) a pierdut în fața unui jucător de pe locul 794 ATP, australianul Dane Sweeny.
Turneul de la Australian Open se va desfășura în perioada 8 și 21 februarie, cu trei săptămâni mai târziu decât era programat inițial.
Altfel, Simona Halep, cea mai bine cotată jucătoare din România, se pregătește să plece spre Australia, unde va intra în carantină înainte de startul în cele două turnee, cel de la Adelaide, precum și Australian Open. Mai mult, Simona Halep l-a anunțat deja pe antrenorul Darren Cahill de faptul că va porni în această cursă. „Ultimul înainte de Melbourne. Darren, venim!”
Citește și: Simona Halep și provocările lui 2020