În timp ce unii fug de vaccinuri „ca dracul de tămâie”, alții aleg să le facă pe toate care sunt pe piață. Dragoș Dolănescu, fiul regretatului Ion Dolănescu a decis să folosească trei dintre acestea, 5 doze diferite, și pentru a se simți în siguranță, dar și pentru a demontra, nu știm exact cui, că ele nu fac rău. Potrivit unei declarații făcute pentru Click, Dolănescu s-a vaccinat atât în SUA, cât și în Costa Rica, unde este din 2018 deputat.
„Toată familia a avut coronavirus. Primul care a luat virusul a fost Ion, care ne-a dat la toți. A fost ca o răceală puternică. Am stat 14 zile în casă. Eu mi-am făcut cinci vaccinuri în SUA și Costa Rica. Știi că eu merg mult la Miami și mi-am făcut acolo vaccinul Johnson&Johnson, apoi m-am imunizat cu Pfizer. La ceva timp am făcut în Costa Rica și vaccinul de la AstraZeneca. Am vrut să le fac pe toate, să arăt că nu se întâmplă nimic cu mine. Toată familia și-a făcut vaccinul, mai puțin Darius, fiul meu cel mic, care a împlinit 11 ani”, a declarat Dragoș Dolănescu pentru Click!
Și cu toate că s-a decis să testeze, pe propria piele, serurile produse de mai mulți producători, Dragoș Dolănescu s-a declarat împotriva vaccinării obligatorii, considerând că fiecare este liber să decidă dacă se imunizează sau nu.
„Eu am susținut vehement peste tot pe unde am fost invitat, că nu e nomal ca oamenii să fie obligați să se vaccineze, fiecare trebuie să decidă pentru el ce face. Eu așa consider, chiar dacă m-am imunizat la greu”, a mai spus Dragoș Dolănescu, care este și secretarul general al unei organizații al țărilor latine.
Dacă Dragoș Dolănescu a decis „de bună voie și nesilit de nimeni” vaccinarea multiplă, antrenorul italian, Walter Zenga, a fost nevoit să facă patru doze de vaccin împotriva Covid, pentru a putea intra în țara sa. Inițial acesta s-a imunizat, în Dubai, cu serul chinezesc produs de Sinopharm, însă acesta nu este agreat de Uniunea Europeană. Pus în această situație, Zenga s-a imunizat și cu un vaccin agreat de EMA. „De ce? Ca să obțin permisul și ca să pot sta în Italia și să mă uit la fotbalul meu preferat. Singurul dezavantaj…Trebuie să-mi fac a doua doză peste 20 de zile și voi pierde prima etapă din Serie A. Dar ce nu fac eu din dragoste…”, a explicat Zenga, vara trecută.
Citește și: Ionuț Dolănescu, iartă, dar nu uită