Locuitorii din Târgu Secuiesc și-au votat proiectele comunitare favorite în cadrul programului de bugetare participativă, lansat de Primăria municipiului în 2020, pentru această sesiune fiind alocată suma de 100.000 de lei din bugetul local. Fiecare idee va primi o finanțare de cel mult 50.000 de lei. Reprezentanții Primăriei Târgu Secuiesc au precizat, la momentul lansării apelului, că suma poate fi suplimentată prin subvenții și sponsorizări, potrivit g4media.ro.
În acest an, din cele 5 proiecte depuse, 3 au fost declarate eligibile, în total fiind exprimate 503 voturi.
Cele mai multe voturi (180) le-a obținut un proiect înscris la categoria „Infrastructură educațională și culturală”, care propune crearea unui spațiu modern pentru tinerii din Lunga, Săsăuși și Tinoasa, localități aparținătoare municipiului Târgu Secuiesc.„În acest an, Primăria Municipiului Târgu Secuiesc a pus la dispoziția tinerilor vechea stație de pompieri de lângă centrul de cultură din Lunga, unde vom administra o casă de tineret bine echipată, oferindu-le posibilitatea de a se distra și de a-și face prieteni într-un mediu plăcut, în loc să stea în cârciumile din sat. ” Spațiul comunitar va oferi spațiu pentru Clubul Femeilor, recent organizat (…) Intenționăm să transformăm în cele din urmă una dintre cele două camere mai mari într-un studio de podcast, în funcție de posibilitățile noastre, pentru a ajunge la tineri în spațiul virtual”, arată inițiatorii în descrierea proiectului.Investiția a fost estimată la 49.591 lei, iar inițiatorii spun că fondurile ar urma să fie utilizate în special pentru achiziționarea de echipamente electronice și mobilier. Ministrul Mediului dezminte existența unei crize a lemnului de foc