Trei lebede găsite moarte pe un lac la Bârlad

Decesul lor ar fi fost provocat de gripă aviară

Lebede
Lebede. Sursa foto: pixabay.com

Autorităţile judeţene au stabilit, în cadrul şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), o serie de măsuri de protecţie în caz de suspiciune de gripă aviară, după ce pe Lacul Prodana, din municipiul Bârlad, au fost găsite trei lebede moarte, potrivit g4media.ro.

Prezenţa păsărilor a fost semnalată pe data de 4 ianuarie, când Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui a primit o notificare în acest sens.

”În urma acestui incident, s-a aprobat un plan de măsuri de protecţie împotriva suspiciunii de influenţă aviară, care vizează efectivul de păsări sălbatice, în special lebedele de vară de pe lacul Prodana. Aceste măsuri au fost luate în vederea protejării sănătăţii animalelor şi a prevenirii răspândirii unor eventuale boli transmisibile”, a transmis prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei.

Acesta a mai precizat că în continuare, autorităţile competente vor monitoriza situaţia şi vor lua toate măsurile necesare pentru a menţine siguranţa şi sănătatea animalelor şi a comunităţii din zonă. Grecia anunță introducerea „taxei de climă”