Pe timpul nopții, mercurul din termometre a coborât până la -17 grade Celsius, potrivit ANM. Astfel, în aceste condiții meteo, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a început controalele și verifică angajatorii din Brașov dacă își protejează muncitorii care muncesc în aer liber, pe temperaturi geroase, potrivit g4media.ro.
Angajatorii trebuie să respecte mai multe condiții atunci când temperaturile coboară sub -20 de grade Celsius.
„Distribuirea de ceai fierbinte, un litru pentru fiecare persoană pe schimb. Acordarea de pauze pentru refacerea capacității de termoreglare a organismului. Scop în care se vor asigura spații fixe sau mobile cu un climat corespunzător. Și asigurarea echipamentului individual de protecție pentru temperaturi scăzute”, explică inspectorul șef al ITM Brașov, Adrian Reit. În cazul în care angajatorii nu pot asigura aceste condiții prevăzute de lege, atunci când temperaturile extreme se mențin mai mult de două zile, angajatorii și sindicaliștii sunt obligați să ia una dintre următoarele măsuri.
Reducerea duratei zilei de lucru, întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuității activității în locurile de muncă unde aceasta nu poate fi întreruptă potrivit prevederilor legale.
Asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare și a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca la temperaturi extreme. Asigurarea primului ajutor și a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, precum și trecerea în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni”, spune Reit.
„Reducerea duratei zilei de lucru, întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuității activității în locurile de muncă unde aceasta nu poate fi întreruptă potrivit prevederilor legale. Asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare și a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca la temperaturi extreme. Asigurarea primului ajutor și a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, precum și trecerea în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni”, spune Reit.