Papa Francisc e un tip chiar ok, calm, simpatic, nu pare genul de băiat care ar deranja pe cineva. A luat mereu apărarea și a agresorului și a victimei, nu poartă pică, nu înjură. Mai plesnește el câte o fanatică dubioasă care încearcă să-l tragă de rochiță, dar cam atat.

Legat de coronavirus, e un tip foarte implicat (bine, și job-ul îi dictează asta) și a scris chiar și o scrisoare deschisă oamenilor din nordul Italiei:

„Suferința și moartea provocate de coronavirus întâlnite în Italia sunt pentru mine un motiv de rugăciune și apropiere umană”, scrie Papa Francisc.

Acum, depinde cum privește fiecare ”rugăciunea și apropiere umană”: să medităm și să fim –spiritual – alături de cei ce suferă, e un lucru foarte bun. Dar, dacă înțelegem prin ”rugăciune și apropiere umană” să îngroșăm cozile la biserici și să ne strângem în brațe cu cei care tușesc, ei, nu prea sună bine.

Desigur, Papa Francisc se axează pe prima variantă, dar depinde foarte mult ce concluzii trag unii. Spun asta pentru că în încheierea scrisorii sale, binecuvântările lui se adresează tuturor celor care au pierdut o persoană iubită, persoanelor în vârstă, bolnavilor și celor care sunt izolați, celor care nu sunt capabili să primească nici măcar confortul unui vizite.

Până aici sunt total de acord cu Papa Francisc, sunt normale și firești atât empatia, cât și sprijinul moral. Ce nu am înțeles este următorul îndemn: ”Să ne rugăm Domnului şi pentru preoţii noştri, pentru ca aceştia să aibă curajul să iasă şi să meargă în vizită la bolnavi, purtând puterea cuvântului lui Dumnezeu şi a euharistiei şi să însoţească personalul medical şi voluntarii în activitatea acestora”.

Serios, Francisc? Păi, bine, dar preoții nu sunt și ei tot oameni? Sau au vreo robă și-un crucifix care să le confere imunitate? Și dacă nu au curaj? Și dacă nu vor? Poate e un preot mai rebel din fire care să spună că n-ar prea vrea să fie infectat.

Până una-alta, Papa e cu noi și ne îndeamnă la rugăciune și ne trimite câțiva preoți. Poate scăpăm de virus.

Citește și: Ori la bal, ori la spital: coronavirusul merge la biserică

#News