Ciuhodaru, medic de profesie și europarlamentar, propunerea PSD pentru Primăria Muncipiului Iași?
Cel puțin asta spune o știre pe surse, cum că europarlamentarul PSD Tudor Ciuhodaru ar fi varianta pe care merge anul acesta Partidul Social Democrat la alegerile locale 2020, pentru primăria Municipiului Iași. După ce în 2017 Mihai Chirica dădea bir cu fugiții din PSD din pricina unor neînțelegeri, iată că nu a durat foarte mult timp până ca cei de la PNL să decidă să-l coopteze și să-l transforme în candidatul lor. Ceea ce, după cum bine știm, a creat o serie de nemulțumiri la nivelul partidului. Mulți dintre liberali și-au manifestat dezacordul în privința candidaturii lui Chirica, plasându-l pe acesta într-un soi de purgatoriu politic, cu un pas în PSD și cu celălalt în PNL, pe deplin în niciun partid cu adevărat.
Iar cum pe Chirica l-au cam pierdut, social democrații ieșeni au decis să-și concentreze atenția pe un alt nume sonor al Iașilor, și-anume, medicul Tudor Ciuhodaru.
Ciuhodaru, medic, fost deputat PSD și PPDD, actualmente europarlamentar PSD
Acesta se declară momentan rezervat, spunând că o decizie oficială va fi anunțată dacă va fi cazul, mai ales având în vedere nesiguranța datei alegerilor de anul acesta.
„Cand o sa fie ceva oficial o sa va anuntam. Acum, in secunda asta, am alte prioritati. E cod roșu de coronavirus. Rezolvarea urgentei medicale e prioritatea mea de doua luni de zile. Nici nu stim cand si daca vom avea alegeri. Putem vorbi despre alte lucruri doar dupa ce viata fiecarui roman va fi protejata”, a declarat Tudor Ciuhodaru.
Citește și: Ciuhodaru crede că PNL căpușează sănătatea românilor