Şoferul unei autoutilitare care a făcut o manevră de mers înapoi pe autostrada A1 Turda-Sebeş a fost amendat de poliţişti cu suma de 1.305 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 120 de zile. Din cercetări a rezultat că autoutilitara ar fi fost condusă de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Bucureşti, potrivit g4media.ro.
Poliţiştii au fost sesizaţi în privinţa manevrei şoferului de autoutilitară, iar în urma cercetărilor l-au depistat
.”La data de 10 martie 2023, în urma unei sesizări privind faptul că şoferul unei autoutilitare ar fi efectuat o manevră de mers înapoi pe Autostrada A1 Turda – Sebeş, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au efectuat verificări, în vederea identificării acestuia.”, a transmis IPJ Alba,. Bărbatul aflat la volanul autoutilitarei a fost amendat şi i-a fost reţinut permisiul de conducere.
”Faţă de acesta, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 1.305 lei, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar, complementar, a fost dispusă măsura reţinerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 120 de zile”, a precizat IPJ Alba.
Maraton pentru elevii care vor participa la mai multe olimpiade în acest weekend