Mirela Vaida trece printr-o perioadă grea a vieţii ei, deoarece toţi cei trei copii sunt bolnavi. În ziua în care Tudor a împlinit 3 ani şi ar fi trebuit să se bucure de o super-petrecere, el a făcut varicelă. Şi frăţiorii lui s-au îmbolnăvit. Celălalt băieţel a făcut hepatită de tip B, iar Carla are enterocolită. Din acest motiv, petrecerea a fost anulată în ultimul moment. Aniversarea micuţului Tudor a fost marcată în cadru restrâns, cu baloane, pizza şi tort şi cu promisiunea că marea petrecere va avea loc după Paşte. La petrecere ar fi fost invitaţi colegii de la grădiniţă, animatori, tortul fiind comandat. Prezentatoarea TV a spus că cei mici urmează tratamentul prescris de medici și aşteaptă cu răbdare să se facă bine. Mirela Vaida nu și-a pierdut calmul. Cea mai mare grijă a vedetei TV este faptul că micuții s-ar putea contamina unul de la celălalt deoarece au boli diferite.
„Știți ce am mai aflat azi? Karla are enterocolită. Încă e bine, ce să facem? Există posibilitatea ca toți să facă enterocolită, gripă B, varicelă, și de toate. Ce pot să zic? Ce poate fi mai rău? Dacă nu murim acum sigur mai trăiesc o sută de ani. Hai să fie bine și să nu fie rău!”, a mai spus prezentatoarea de la Acces Direct pe Instagram.
Mirela Vaida s-a pozat într-o ipostază foarte emoționantă alături de copiii ei, iar fanii au reacționat imediat.
„Sunt cea mai iubită „mami” de pe Pământ!”, a scris vedeta pe rețelele de socializare
Mirela Vaida a publicat pe rețelele de socializare o imagine în care a apărut alături de copiii săi, în casă. Vedeta arată foarte bine și fără artificii cosmetice. Mirela Vaida și-a surprins comunitatea de fani cu o imagine în care a apărut cu un aspect facial natural. Ea a ales să nu poarte deloc machiaj și arată fabulos. Pe Mirela Vaida o prinde foarte bine look-ul natural. Cei peste 600 de mii de urmăritori pe care i-a strâns pe Instagram au putut să o vadă pe vedetă fără make-up pe ten. Ei au reacționat imediat, spunându-i că arată foarte bine.
Jennifer Lopez a făcut anunțul surpriză care i-a uimit pe fani!