Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator, medicul Cosmin Alexandrescu, a iniţiat o petiţie online prin care solicită scutirea personalului medical de la plata CASS. El considerâ că ar fi o formă de recunoaştere a rolului social pentru această categorie, menţionând că există o lipsă cronică de personal medical în toate regiunile ţării, potrivit g4media.ro.
Medicul a declarat că este necesară o regândire a sistemului de sănătate, despre care crede că „este în picaj”. „Avem aproximativ 10.000 de medici care în următorii 5 – 6 ani vor ieşi la pensie”, afirmă medicul.
„Solicităm scutirea de la plata CASS a personalului medical, indiferent de forma de organizare şi de încadrare, ca formă de recunoaştere a rolului social al acestei categorii sociale, în condiţiile lipsei cronice de personal medical în toate regiunile ţării, datorate în primul rând exodului peste hotare. În acest moment necesarul de medici al României este acoperit în proporţie de 70%, aproximativ 10.000 urmând să se pensioneze în următorii 5-7 ani, fără posibilitate de înlocuire cu absolvenţi noi, mai ales în mediul rural unde există regiuni întregi fără acces la servicii medicale. La nivelul celorlalte categorii de personal (asistente, infirmiere, etc) deficitul este chiar mai mare”, se arată în petiţia online iniţiată de medicul Cosmin Alexandrescu în 6 aprilie.
El a declarat că există o lege care prevede gratuitate pentru personalul medical pentru anumite servicii în sistemul medical, care nu se aplică.
„În 2001 s-a dat o lege care prevedea gratuitatea pentru personalul medical pentru anumite servicii în sistemul medical, lege care nu se aplică. În al doilea rând, salariile au mai crescut, aducându-ne la o valoare relativ apropiată de cea a Europei Centrale. În ceea ce înseamnă medicina de famile, medicii de ambulatoriu, lucrurile nu au stat aşa. Mai mult, anul acesta normele la contractul cadru în timp ce pentru medicina de familie s-a acordat o creştere de buget de 36%, pentru ambulatoriul de specialitate creşterea este de 13% în condiţiile în care se doreşte semnificativ în toate declaraţiile guvernanţilor noştri întărirea ambulatoriului. Şi atunci aceasta ar fi o mică alternativă”, a declarat medicul Cosmin Alexandrescu.