Astăzi, 11 mai 2023, elevii de la Școala gimnazială Viceamiral „Ioan Murgescu” din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, împreună cu colegii și profesorii din țările partenere ale proiectului european Savethenature, Save the Future – Grecia, Turcia, Cehia, Portugalia și România, au vizitat Stația de epurare Constanța Nord pentru a învăța despre procesul tehnologic al tratarea apelor uzate.
La camera de comandă SCADA, care asigură automatizarea, monitorizarea și controlul proceselor tehnologice de la distanță, copiii au fost întâmpinați de specialiștii stației.
Copiii au fost dornici să afle lucruri noi, cum funcționează procesul de epurare a apelor uzate preluate prin sistemul de canalizare
Stația de epurare din zona de nord a municipiului Constanța a fost construită în 1967, având inițial doar o treaptă de epurare primară. Ulterior, cu ajutorul fondurilor europene, a fost construită o nouă stație echipată cu tehnologie de epurare mecano-biologică avansată, capabilă să trateze apele uzate pentru o populație echivalentă de peste 250.000 de locuitori.
Această stație deservește partea de nord a orașului Constanța și preia ape uzate menajere și pluviale din stațiunea Mamaia, orașul Ovidiu și cartierul Palazu Mare.
În acest an, cu sprijinul fondurilor europene, vor fi instalate și panouri fotovoltaice pentru a reduce consumul de energie electrică.
Reprezentantul companiei de apă a condus elevii să observe îndeaproape etapele de tratare de la stație
După ce s-au obținut cele mai importante informații despre procesele mecanice, biologice și chimice implicate în curățarea apelor colectate din rețeaua de canalizare a orașului și evacuarea lor în Marea Neagră la o distanță de 4 km în larg, reprezentantul companiei de apă a condus elevii să observe îndeaproape etapele de tratare de la stație.
Aceste etape includ zona grătarelor rare și dese, deznisipatorul, separatorul de grăsimi, bazinele biologice, camera de distribuție și decantoarele.
Elevii au aflat că stația folosește tehnologie de ultimă generație și funcționează complet automatizat, cu senzori de monitorizare a parametrilor apei epurate în toate etapele
În același timp, s-a subliniat importanța protejării mediului și reducerea poluării, punându-se un semnal de alarmă în legătură cu sănătatea naturii.
Copiii au primit îndrumări cu privire la modul în care pot contribui la protejarea rețelei de canalizare, astfel ajutând la ocrotirea mediului. S-au menționat faptul că chiuveta sau vasul de toaletă nu sunt destinate pentru resturi alimentare, uleiuri, obiecte solide, produse de igienă, materiale chimice etc., deoarece acestea pot provoca daune grave sistemului de canalizare.
Compania RAJA desfășoară acțiuni informative frecvente cu privire la calitatea apei și mediul înconjurător, cu accent pe protejarea sistemului de preluare a apelor uzate
Pe de altă parte, copiii au fost încurajați să consume cu încredere apa de la robinet, care este certificată ca aliment de calitate și sigură pentru sănătate, fiind supusă monitorizării constante în laboratoarele companiei.
Elevii au fost atenți la explicațiile specialiștilor din domeniul apei și au adresat diverse întrebări cu privire la tehnologia funcționării unei stații de epurare.
Ei au declarat că au înțeles principiul epurării, atât de important pentru un mediu mai curat și pentru sănătatea noastră.