Când auzeam de „mici și bere” în campaniile electorale cu toții luam în râs „rețeta românească” prin care mulți erau atrași spre urnele de vot. De data aceasta zicala, dar fără bere, se aplică unei alte campanii, cea de vaccinare împotriva Covid.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu a pornit de la o idee a celor de la Times New Roman, cu „mic, bere și Pfizer” și a pus în practică un centru de vacinare chiar în Piața Obor, unde „antreprenorii deținători ai rețetei celebrilor „mici de la Obor” vor să susțină campania de vaccinare: pentru fiecare vaccinat, o porție gratis de mici cu de toate și o apă răcoritoare”, scria în urmă cu câteva zile edilul.
Ideea pare să fie una de succes, având în vedere că Oborul a fost luat cu asalt încă de la primele ore ale dimineții, când abia se montau corturile.
„Piața Obor a mai trecut încă o dată testul maturității”
Edilul Radu Mihaiu a precizat că toată lumea s-a mobilizat exemplar, de altfel, pentru această zi singurele dispute au fost cele legate de Campionatul European de fotbal ce începe astăzi, Bucureștiul urmând să găzduiască cele trei meciul din Grupa C, respectiv un meci din „optimi”.
„Asta se observă cel mai bine în piață, un loc plin de culoare și de arome care adună mereu oameni din toate colțurile societății. Azi mai mult ca oricând. Cu ocazia deschiderii acestui centru de vaccinare, Piața Obor a mai trecut încă o dată testul maturității. Toată lumea s-a organizat exemplar. Au contribuit fiecare cu ce a putut. Inclusiv cu o porție din cei mai căutați mici din București, puși la dispoziție din proprie inițiativă de un antreprenor.
Azi, aici, cine vrea se poate vaccina. Ușor și rapid. Azi, aici, singurele dispute sunt despre cine va câștiga campionatul european. Azi, în cea mai mare piață din România, revenim împreună”, a scris Radu Mihaiu București: Dovada de vaccinare pentru bilete gratuite la teatre și muzee