Foto: Facebook

Fostul premierul, Mihai Tudose trage un semnal de alarmă asupra practicilor de a impune norme restrictive transportatorilor est-europeni. În opinia lui Tudose, prin aceste practici se dovedește faptul că solidaritatea europeană este doar apă de ploaie. În timp ce nouă ni se cere să fim solidari, se dovedește că nu același lucru ni se oferă la schimb, observă Mihai Tudose.

„Am votat, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, împotriva Pachetului Mobilitate I și am interpelat Comisia Europeană pe această temă. Totodată, reiterez solicitarea adresată premierului Ludovic Orban de a pregăti atacarea la Curtea de Justiție a UE a acestor regulamente care contravin tratatelor Uniunii, Pactului Ecologic European și obiectivelor privind neutralitatea climatică și redresarea economică.

Este revoltător faptul că statele occidentale și-au mobilizat guvernele și europarlamentarii pentru a impune norme restrictive transportatorilor est-europeni. Practic, se urmărește scoaterea de pe piața europeană a firmelor de transport din Est. România și alte opt state membre, care vor fi direct afectate, au făcut eforturi în Consiliu și în Parlamentul European pentru a stopa acest pachet legislativ fără precedent. Fără succes, din păcate.

Mihai Tudose: Asta e solidaritatea atât de mult clamată?

Așa arată unitatea europeană? Asta e solidaritatea atât de mult clamată? Ni se cere să fim solidari, de exemplu, când vine vorba de migrație, dar iată că suntem scoși în mod incorect din jocul economic! Și asta cu încălcarea principiului liberei circulații a bunurilor și persoanelor, care constituie fundamentul Pieței Interne europene…

Comisia Europeană derulează în prezent un studiu privind impactul de mediu și asupra funcționării Pieței Unice al normelor Pachetului Mobilitate. De ce a fost atât de urgent votul din plenul europarlamentar? De ce nu s-a așteptat, așa cum era normal, rezultatul acestui studiu de impact, care se preconizează a fi gata înainte de finalul anului? De ce nu s-a ținut cont de solicitarea noastră, a eurodeputaților din Est, de a se amâna decizia, având în vedere impactul pandemiei asupra economiei în general și a transporturilor în particular?”, scrie Mihai Tudose, într-un editorial pentru Digi24.

Citește și: Iohannis a deschis cutia Pandorei și a promulgat Legea mirosurilor

#News