Numărul persoanelor transportate la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară după ce duminică au participat la un botez organizat în comuna bistriţeană Dumitriţa a ajuns la 14, zece fiind copii, potrivit datelor centralizate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa–Năsăud, potrivit stiripesurse.ro.
Cinci copii cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani au fost preluaţi de ambulanţe luni seara, alţi cinci şi încă patru adulţi fiind transportaţi la spital marţi dimineaţa.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu, a declarat că botezul a fost organizat la căminul cultural din satul Ragla, mâncarea fiind furnizată de o firmă de catering.
„Am înţeles că a fost duminică un botez la căminul din Ragla. (…) A fost o firmă de catering, acum urmează colegele mele să meargă să vadă exact, cu cei care au organizat, cine ce a fost şi, după ce obţin datele, să meargă şi la firma respectivă”, a spus Anca Andriţoiu. Directoarea DSP a menţionat că nu este vorba despre cazuri grave de toxiinfecţie alimentară, dar prezintă simptomele specifice cum ar fi dureri abdominale, greţuri, vărsături, diaree, stare febrilă.
Un bărbat mort din Satu Mare, mort pe stradă, a stat ore întregi sub ochii trecătorilor