Potrivit președintelui rus Vladimir Putin, Rusia ar fi prima țară care dezvoltă un vaccin anti COVID-19. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă transmisă live de către televiziunile rusești.
Vladimir Putin: „În această dimineață, pentru prima dată în lume, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat”
„Știu că este destul de eficient, că oferă o imunitate durabilă”, a completat apoi Vladimir Putin, spunând, de asemenea, că una dintre fiicele sale ar fi testat acest vaccin care s-ar fi dovedit eficient.
Cu toate astea, experții, cât și Organizația Mondială a Sănătății au anunțat că rapiditatea cu care se anunță noile vaccinuri lasă loc de interpretări, sugerând că la mijloc ar fi metode de reclamă. OMS a mai spus că lansarea pe piață a acestui vaccin ar încălca protocoalele și reglementările în vigoare în dezvoltarea și producerea vaccinurilor.
Potrivit președintelui rus, respectivul vaccin va fi pus în circulație începând cu data de 1 ianuarie 2021
Citește și: Mike Ryan: încă puțin până la vaccin