Senatorul PSD, Alfred Laurențiu Mihai, susține inițiativa Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, de a implementa în România ceea ce deja funcționează în câteva state europene, și anume distribuirea pastilelor de iodură de potasiu. Într-o postare pe pagină sa de Facebook, senatorul Alfred Laurențiu Mihai precizează că România nu este singurul stat european care a aplică această măsură preventivă foarte importantă, pentru siguranța populației sub 40 de ani, în special a tinerilor și copiilor. Potrivit senatorului PSD, aceste tablete trebuie să existe în fiecare gospodărie din România în care se află persoane sub 40 de ani, inclusiv tineri și copii, deoarece în cazul unui accident este imposibil ca aceste tablete să fie distribuite în timp util în milioane de gospodării.
Prevenția este esențiala, atrage atenția senatorul Alfred Laurențiu Mihai
În sprijinul afirmațiilor sale, senatorul PSD a dat exemple ale unor state importante unde s-a aplicat aceeași măsură. Astfel, Belgia a hotărât ca pastilele de iodură de potasiu să fie distribuite la toată populația, nu doar celor care locuiesc in proximitatea centralelor nucleare, imediat după accidentul nuclear de la Fukushima din Japonia., în timp ce Suedia distribuie tabletele de iodură de potasiu către toate gospodăriile, repetând procedură la fiecare 5 ani. De asemenea, țări cum ar fi Germania, Franța, Elveția reînnoiesc periodic stocurile de iodură de potasiu la nivelul școlilor și al adăposturilor anti-atomice.
„Conform documentelor europene, aceste măsuri sunt luate și în statele vecine cu țări în care există centrale nucleare. Lituania, deși nu are centrale nucleare, a distribuit pastile de iodură de potasiu atunci când Belarus a pus în funcțiune o nouă centrală nucleară. Toate statele UE care au reactoare nucleare pentru producerea energiei, așa cum e și România, au planuri de stocare și de distribuție a tabletelor de iodură de potasiu”, a conchis senatorul PSD, Alfred Laurențiu Mihai.
Senatorul Alfred Laurențiu Mihai acuză USR că nu a dorit creșterea salariului minim pe economie