Grupul Damen anunță că rămâne în România la Şantierul Galați

Damen a declarat că decizia privind retragerea de la Mangalia e ireversibilă, acordul fiind încălcat

Damen
Damen pag de Twitter Damen

Damen Holding BV a anunţat, vineri, că va rămâne în România şi îşi va continua activitatea la Galaţi, chiar dacă s-a retras din Şantierul Mangalia, potrivit g4media.ro.

„Damen va rămâne în România şi îşi va continua activitatea la Galaţi. Nu există îndoială că Legea 187/2023 este aplicabilă şi Damen este lipsit de controlul operaţional şi managerial, prin încălcarea totală a acordului iniţial de către statul român, de unde şi dreptul Damen de a înceta contractul de asociere. Acest lucru a fost recunoscut chiar şi în documente oficiale ale Ministerului Economiei din România. Aşa cum Damen a notificat toate autorităţile responsabile, încetarea contractului de asociere este deja în vigoare de la 03.08.2023”, se arată în comunicatul transmis de grupul Damen.

Grupul menţionează că aşteaptă doar cooperarea părţii române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puţine perturbări posibile pentru toate părţile interesate.

„Soluţia nu este să se formeze comitete şi comisii. Ceea ce este, în orice caz, prea puţin şi prea târziu”, se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, Damen Holding nu a fost contactat de nicio autoritate şi nu are discuţii în prezent cu nicio comisie. În data de 4 august, acţionarul minoritar din Şantierul Mangalia, Damen Holding BV, a anunţat, într-un comunicat de presă, anularea cadrului legal de funcţionare a asocierii cu statul român privind Şantierul Mangalia. Prezenţa Damen în România asigură peste 3.500 de locuri de muncă pe plan local, peste 400 de proiecte finalizate şi construcţia a peste 30 de nave de apărare şi securitate pentru 14 forţe navale şi gărzi de coastă din întreaga lume, inclusiv pentru ţări NATO şi UE.

În 2018, Damen a decis să investească în Mangalia şi a acceptat să transfere părţii române 2% din acţiunile companiei care operează Şantierul Mangalia (permiţând statului român să devină acţionar majoritar în această companie, cu 51%), în schimbul primirii şi păstrării controlului operaţional şi managerial al şantierului naval.

În replică, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat în aceeaşi zi, la Târgu Mureş, că nu înţelege decizia Damen Holding BV de a anula asocierea cu statul român privind Şantierul Mangalia, întrucât Damen nu este într-o poziţie în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse, iar Guvernul României face demersuri pe lângă Comisia Europeană şi OCDE pentru a putea reintroduce această excepţie în legea care priveşte guvernanţa corporativă.

OMS cere majorarea substanțială a prețului țigărilor