Cătălin Paraschiv - dirijorul în alb

Vi-l amintiți pe Colonelul Cătălin Paraschiv, fantoma în alb de la protestele de pe 10 august? Ei, bine, întrucât nimeni, de nicăieri, n-a catadicsit să-i aplice vreo sancțiune pentru faptele sale din acea zi, acesta, văzând că-i merge, întinde coardă și mai mult.

„Acel diliman îmbrăcat în alb, marele alb cu eşarfă neagră, care dădea ordine pentru a fi călcaţi în picioare nişte oameni nevinovaţi”, declara Oreste Teodorescu la Realitatea Plus, în 10 august 2020.

În mod cert, Oreste Teodorescu se referea la colonelul Cătălin Paraschiv, cel numir de presă „dirijorul în alb”, care a participat în haine civile, de culoare albă, de la mitingul din 10 august 2018, atunci când Jandarmeria a făcut uz de violență împotriva protestatarilor din Piața Victoriei.

Lucru care, așa cum era de așteptat, nu l-a bucurat prea tare pe Cătălin Paraschiv, așa că l-a reclamat pe Oreste la CNA, și împreună cu el, pe Rareș Bogdan, liberarul care a avut ghinionul de a se afla la el în emisiune.

Potrivit Colonelului Paraschiv, marele deranj s-ar fi produs atunci când s-a insinuiat că „ar fi dat ordine să fie călcaţi oameni în picioare”. În reclamația către CNA, Cătălin Paraschiv a menționat că de imaginea sa ar fi „asociate fapte ilegale sau imorale în exercitarea atribuţiilor se serviciu”. Cu siguranță imagina sa era imaculată până în acel moment.

Ca drept urmare, CNA a urmărit și a tras concluzia: televiziunea Realitatea trebuie amendată cu 10.000 de lei.

Citește și: 10 August, data aia din calendar pe care nu o uiți

#News