Horațiu Cristian Oltean

Horațiu Cristian Oltean este un cunoscut dezvoltator imobiliar sibian și, potrivit spuselor sale, a intrat de curând în politică pentru a aduce un suflu nou, tânăr, fiind de părere că mediul politic actual are mare nevoie de oameni noi care să vină cu idei îndrăznețe, adaptate timpurilor pe care le trăim. Declarându-se împotriva traseismului politic, Horațiu Cristian Oltean candidează la alegerile locale din Sibiu din partea PSD, partid căruia i s-a alăturat în 2020, pentru funcția de consilier local, declarând că nu-și dorește neaparat funcția, cât își dorește să se alăture unei echipe cu ajutorul căreia să aducă o schimbare în Municipiul Sibiu, locul pe care îl consideră „acasă”.

Contactat de redacția noastră, Horațiu Cristian Oltean ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

HashtagNews: Cine sunteți dumneavoastră și cum v-ați început cariera politică?

Horațiu Cristian Oltean: Prietenii și cunoscuții îmi spun Horațiu și îmi place tot ce e legat de natură și sportul în natură. Iubesc interacțiunea cu oamenii. De ce am intrat în politică? Pentru că cineva trebuie să se implice. Nu-mi place să îmi dau cu părerea dacă nu mă implic. M-am alăturat PSD în anul 2020 pentru că am știut că va veni momentul când acest partid va avea nevoie de o echipă tânără, orientată spre rezultate. Mereu mi-a plăcut să încep lucrurile de la zero și să le dezvolt frumos, nu să primesc totul de-a gata. Nu sunt adeptul traseismului politic și nici de acord cu cei care se plimbă de la un partid la altul, ca mai apoi să ajungă să critice partidul din care au plecat. Știți de ce? Pentru că partidul din care ai plecat a reprezentat, la un moment dat, valorile tale. Criticând, nu faci decât să te critici pe tine.

HashtagNews: Ce îi lipsește Municipiului Sibiu în acest moment? Mai poate fi considerat Sibiul Capitala Europeană a Culturii?

Horațiu Cristian Oltean: Cu toate că are un istoric bogat și este unul dintre cele mai mari orașe din țara noastră, Sibiul nu mai e acum ceea ce a fost. Marea problemă o constituie migrația tinerilor către orașe care și-au luat avântul în ultimii ani, spre exemplu Cluj. Se compensează cu venirea tinerilor din Vâlcea, însă tot nu este suficient. În acest moment, Sibiul arată bine doar pentru cei ce aleg să-l viziteze, dar aici locuiesc oameni și oamenii nu au nevoie doar de un oraș-muzeu, ci de un loc pe care să-l numească „acasă”. Păstrând istoria, trebuie să ne modernizăm, să investim și să venim cu proiecte care să faciliteze nevoi ca: transportul în comun, legătura cu localitățile aproapiate Sibiului. În egală măsură, trebuie să încurajăm firmele mici și mijlocii, ca mai apoi ele să creeze locuri de muncă. Ei trebuie ajutați, nu să li se pună piedici din toate direcțiile, mai ales în această perioadă în care pandemia a șubrezit orice afacere, mică sau mare. Și nu în ultimul rând, să atragem investitori. Și pentru că tot vorbeam despre tinerii care ne pleacă spre alte zări, trebuie să le creem condiții, să construim mai multe grădinițe, școli. Omul nu pleacă niciodată din oraș de la prea mult bine. Haideți să readucem binele în Sibiu, acolo unde îi este locul!

HashtagNews: Unde vă plasați dumneavoastră, din punct de vedere politic, în momentul în care actualul președinte, Klaus Iohannis, era primarul Sibiul?

Horațiu Cristian Oltean: Perioada în care Klaus Iohannis a fost primar al Sibiului a fost una bună pentru că orașul nostru a avut un buget mare, iar atunci când există bani, se pot face multe. Cu toate astea, sunt de părere că se puteau accesa mai multe fonduri europene. Deși nu am fost implicat politic atunci, am urmărit din umbră, fiind mereu interesat de subiectul administrației locale sibiene. Sper să am ocazia acum să arăt ceea ce pot face pentru comunitatea sibiană.

HashtagNews: Cum ați schimba dumneavoastră Sibiul, în cazul în care veți fi ales consilier local în Sibiu, pe listele PSD?

Horațiu Cristian Oltean: Fiecare cartier ar trebui să aibă un centru al lui, dacă îmi permiteți o astfel de exprimare. Oamenii trebuie să beneficieze de locuri de relaxare în propriile cartiere. Mizez pe parcuri în care să se organizeze festivaluri și care să le ofere oamenilor oaza de liniște bine meritată, după o zi de muncă. De asemenea, mediul de afaceri din Sibiu are probleme. Se poate mai bine în acest moment. Am avut câteva discuții cu administratorii unor societăti care se plâng de slaba organizare a instituțiilor publice. Pentru a înțelege cum poți ajută trebuie să mergi pe teren. Acesta este crezul meu. Mi-aș dori achiziții publice organizate, FOARTE IMPORTANT, cu licitație!
Un exemplu concludent: încă de la începutul pandemiei, fiecare școală a primit buget pentru prevenție. Acel buget trebuia să fie oferit pe produs, nu prin buget. Una este să cumperi zece produse și altă este să cumperi o mie produse. Acest cost se putea diminua cu 30%.

Și ar mai fi un subiect important pe ordinea de zi. În primul rând, din calitatea de consilier local al Municipiului Sibiu, membru al Comisiei de Ordine Publică, aș milita pentru aducerea la aceeași masă a șefului Poliției Naționale Sibiu și a șefului Poliției Locale Sibiu, acesta din urmă subordonat primarului. Aș face acest lucru pentru că este cazul să lase toată lumea deoparte orgoliile și să conlucreze pentru ca siguranța cetățenilor de pe malurile Cibinului să fie asigurată la cote maxime, ținând cont de situația din țară de la ora asta și mă gândesc aici, în primul rând, la răfuielile clanurilor interlope care au cuprins întreaga Românie.

De asemenea, tot din postura de consilier local mai pot ajuta și mediul de afaceri propunând în Consiliul Local Sibiu ca instituția noastră să facă pentru început muncă de prevenție și mai apoi de coerciție. Adică, controalele să vină în sprijinul mediului de afaceri, acolo unde se găsesc nereguli. Pentru început proprietarul de orice fel va primi un avertisment. I se va explica ce trebuie să facă, ce nu este bine și într-un termen stabilit, în funcție de situație, se va reveni cu controlul. Dacă, după perioada stabilită lucrurile nu sunt aduse la normal, de abia de acum se pot aplica amenzi. Și vă spun acest lucru pentru că eu consider că această pandemie a șubrezit masiv mediul de afaceri, iar noi, din postura de consilieri locali, putem veghea ca și acești întreprinzători sau mici întreprinzători să-și continue afacerile spre binele lor și al orașului nostru.

Și, nu în ultimul rând, trăim în Europa anului 2020 în care digitalizarea serviciilor publice este un deziderat pentru toată lumea, inclusiv pentru noi, cei de aici. Voi susține atât digitalizarea, dar și întâlnirile cu acei cetățeni care au nevoie de un sfat, de o îndrumare față în față sau de existența unui consilier local care să vorbească cu ei o dată sau de două ori pe săptămână pentru a le înțelege nevoile și a le rezolva problemele. Eu vreau să fiu acel consilier pe care oamenii din Sibiu să-l găsească la Primărie.

HashtagNews: Un consilier nu poate schimba lumea de unul singur. Cum credeți că veți reuși să vă impuneți în consiliu, caz în care veți fi ales?

Horațiu Cristian Oltean: Nu candidez pentru a avea o funcție, candidez pentru a mă alătura unei echipe care își dorește un Sibiu verde, un Sibiu frumos. Nu contează culoarea politica dacă ai același țel: de a dezvolta orașul pe care și tu, ca orice sibian, îl numești „acasă”. Poate că asta ar trebuie să înțeleagă politicienii care își desfășoară activitatea în administrația locală. Ar trebui să lucrăm împreună pentru om, în primul rând, nu unul împotriva celuilalt. Atunci când intri în sediul primăriei, lași orgoliile, animozitățile și culoarea politică la ușă.

Citește și: Jenő Szabó, despre Omul Deltei: ”Patzaichin e plin de viață”

#News