Oana Roman era nerăbdătoare să se recăsătorească cu fostul soț, Marius Elisei, încă valul patru al pandemiei i-a dat planurile peste cap, așa că cei doi au decis să o amâne până anul viitor, relatează Click.
Nunta urma să aibă loc pe 24 septembrie, chiar de ziua mirelui, însă o va face pe 15 iunie, când se împlinesc 8 ani de la prima nuntă.
„Vom face slujba în fața preotului anul viitor, acum sunt și probleme, vine valul patru, mi-e greu să mă apuc acum să organizez așa un eveniment cu multe persoane. M-am lasat păgubașă! O să o facem frumos la anul, pe 15 iunie, când noi împlinim 8 ani de la nuntă și o să facem atunci o petrecere și tot ce trebuie”, a declarat Oana Roman pentru Click.
De altfel, aceasta a afirmat că proiectele pe care le avea deja în derulare când a decis să se recăsătorească i-au dat nu doar programul peste cap, ci și bugetul. Așa că amânarea forțată este bine venită. „Acum și eu și Marius suntem foarte ocupați cu grădina. Suntem în reamenajare. Toată ziua stăm prin magazine. Vreau să apuc să fac măcar grădina din față până vine iarna. Ne costă foarte mult, am rămas și fără bani. De unde să mai scot și bani pentru nuntă?”, s-a întrebat Oana.
Adela Popescu a anulat botezul mezinului
Oana Roman nu este singura afectată de valul patru al pandemiei. Prezentatoarea TV, Adela Popescu s-a infectat cu noul coronavirus, confirmarea a venit joi, și a fost forțată nu doar să ia o pauză la nici două săptămâni de la revenirea din concediul de maternitate, dar și să anuleze botezul mezinului familiei, Adrian, ce era programat pentru vineri, 10 septembrie.
„Pentru că astăzi trebuia să-l botezăm, dar am anulat din cauza îmbolnăvirii mele, Ivona ne-a trimis asta”, a scris Adela Popescu într-un InstaStory. Adrian, cel de-al treilea copil al cuplului Adela Popescu – Radu Vâlcan, s-a născut pe 11 iulie.
Citește și: Oana Roman se mărită iar cu Marius Elisei