Marcel Ciolacu

Situația medicală în care se află România, cu zile consecutive în care numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus a depășit 3.000, dar și restricțiile impuse ce au dus la un blocaj economic, îl fac pe liderul PSD, Marcel Ciolacu să facă „un apel către toate forțele politice să se preocupe de viețile oamenilor și nu de procente”. Apelul lui Ciolacu, făcut pe Facebook, este menit să se găsească soluții cât mai rapide și mai viabile pentru a trece peste criza provocată de Covid 19.

 „România trebuie să se pregătească cu toate forțele pentru a evita o catastrofă medicală! Întărirea sistemului medical, și în mod special a secțiilor ATI, procurarea medicamentelor esențiale, reorganizarea DSP-urilor, regândirea protocoalelor de testare, pregătirea școlii on-line așa cum trebuie, distribuirea măștilor către persoanele vulnerabile sunt doar câteva dintre cele mai urgente lucruri.

Toate forțele politice ar trebui să-și dea mâna pentru a trece cu bine peste această perioadă. În schimb, Iohannis și Guvernul PNL refuză orice dialog constructiv și se pregătesc doar de alegeri. La fel cum au făcut cu anticipatele și au pierdut. La fel cum au făcut cu localele și au pierdut. Totul a fost doar pentru alegeri!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

România trebuie să se pregătească cu toate forțele pentru a evita o catastrofă medicală! Întărirea sistemului medical,…

Publicată de Marcel Ciolacu pe Duminică, 11 octombrie 2020

PSD nu se teme de votul românilor

„Le-am demonstrat că PSD nu se teme de votul românilor. Le vom demonstra și acum dacă este nevoie, dar nu asta îi interesează acum pe români! Ci siguranța și sănătatea lor, a părinților lor, a copiilor și apropiaților!

La sfârșitul lui iulie, Parlamentul a votat cu o largă majoritate o lege prin care data alegerilor poate fi stabilită de legislativ, la fel cum s-a întâmplat când s-au amânat alegerile locale. Atunci a fost o decizie bună, acum Iohannis și PNL au făcut totul pentru a bloca această lege!

Au contestat-o la CCR și au pierdut. Două luni de tergiversări!!! Și în continuare Iohannis refuză să promulge legea votată de Parlament! Iar până când președintele nu va promulga această lege, Parlamentul nu are nicio pârghie legală pentru a evita dezastrul medical spre care ne îndreaptă iresponsabilitatea lui Iohannis și a Guvernului Său.

De aceea, la fel ca în martie, și acum, în al 12-lea ceas, fac un apel către toate forțele politice să se preocupe de viețile oamenilor și nu de procente. Nu uitați esențialul: în martie, România a intrat în stare de urgență pentru a pregăti sistemul sanitar, nu alegerile!”, a mai scris Ciolacu.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

„Este momentul să ne așezăm cu toții la masă și să găsim cele mai bune #soluții pentru ca România să treacă peste această încercare cu cât mai puține victime!”, a concluzionat liderul social democraților.

Citește și: Încă o „bornă” depășită. Peste 3.500 de cazuri de infectări cu Covid în 24 de ore

#News