Un tânăr de 21 de ani care lucrează în construcții a fost diagnosticat cu leptospiroză la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Acesta este primul caz de acest gen înregistrat în anul 2022 la unitatea medicală ieşeană, potrivit g4media.ro.
Tânărul s-a prezentat, marţi, în triajul spitalului. El le-a spus medicilor că, în urmă cu o săptămână, a avut simptome de viroză respiratorie, respectiv febră, frisoane şi dureri ale oaselor, după care a observat o schimbare a coloraţiei tegumentului.
Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, medicul Florin Roşu, tânărul a fost supus investigaţiilor pentru stabilirea cu exactitate a diagnosticului, analizele arătand o creştere a bilirubinei cu 23 de mg peste valoarea normală. Managerul spitalului a precizat că s-a infirmat orice prezenţă a unui virus hepatic, investigaţiile arătand un grad important de insuficienţă renală şi insuficienţă hepatică.
„Pentru că avea un comportament nefiresc, medicii noştri au vrut să excludă şi prezenţa oricărei substanţe interzise în sânge, sau a unei intoxicaţii. Rezultatele finale ale probelor au confirmat prezenţa leptospirozei”, a declarat medicul Florin Roşu. Evoluţia stării de sănătate a pacientului este una bună, dar va mai rămîne internat în spital cel puţin o săptămână.
Potrivit medicului Florin Roşu, leptospiroza este o boală declanşată de contactul cu urina animalelor bolnave
Animalele nu prezintă simptome, ci doar elimină şi răspândesc bacteria în mediul înconjurător, respectiv în ape stătătoare, alimente, materiale sau suprafeţe, cei mai frecvenţi transmiţători fiind şoarecii şi şobolanii. Deoarece trecerea prin boală nu oferă imunitate, se impune o igienă riguroasă a mâinilor. Folosirea mănuşilor în manipularea materialelor sau alimentelor din hale, depozite şi cămări, precum şi folosirea cizmelor de cauciuc sunt modalități eficiente de protecţie împotriva îmbolnăvirii.
Experți: Animalele, copacii și râurile ar trebui să aibă drepturi conferite prin lege