Adrian Streinu-Cercel e medic. Ne-am obișnuit să ne văicărim că ne pleacă medicii din țară. În realitate, medicii pleacă, dar nu peste hotare, ci se îndreaptă spre politică, spre o funcție bună și călduță, plătită bine și dătătoare de asigurări că și nepoții nepoților vor ronțăi din ciolan. Că e destul ciolan, dacă știi de unde să apuci și cât să tragi. Cine va trage în 2021? Adrian Streinu Cercel.

Streinu-Cercel a fost secretar de stat în Guvernul Emil Boc, între 6 octombrie – 3 noiembrie 2009 și 19 noiembrie 2010 – 23 mai 2012. A fost declarat de două ori incompatibil de ANI, pentru pozițiile deținute în cadrul Guvernului și al UMF în paralel cu poziția de director de spital.

În timpul pandemiei de coronavirus din 2020 a ocupat funcția de președinte al Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătății între 6 aprilie și 23 aprilie, fiind demis în urmă apariției în presă al unui plan de lupta împotriva epidemiei care prevedea carantinarea separată de familii a persoanelor de peste 65 de ani.

Ciolacu plus Cercel = Inel (de logodnă)

Vorbeam de ciolan, de traseism politic și de ciorba în care se scaldă medici, profestori, magistrați, dar și oameni care au luat Bacalaureatul prin toamna vieții. E destul ciolan pentru toți, tupeu să ai.

Și dacă tot vorbim de ciolan, Preşedintele PSD, Marcel Ciolanu, pardon, Ciolacu, a făcut anunțul de aur: Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş′ se va alătura listei de candidaţi social-democraţi pentru viitorul Parlament.” A dat din coadă și Ciolacu și Streinu-Cercel, amândoi pe ritmuri de disco pesedist și și-au mulțumit unul altuia. Mai mult Ciolacu:

“Astăzi doresc să îi mulţumesc domnului profesor doctor Cercel pentru că a răspuns la invitaţia a mea şi a doamnei Firea de a se alătura noilor specialişti care vor face parte din viitorul Parlament al României. Domnul profesor este din prima secundă în linia întâi în lupta cu pandemia”, a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

Adrian Streinu Cercel are 64 de anișori, este băcăuan, iar pagina de Wikipedia suna chiar interesant pe vremea când era doar medic și cercetător român. Cu litere frumoase, apărea o descriere nepătată: membru al Academiei de Științe Medicale, director al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și profesor universitar în cadrul Universității Carol Davila. Da, recunoaștem că suna bine. La trecut. Suna.

Exact cum se ia coronavirusul, fix așa s-a extins epidemia de foame printre medici. Tot în octombrie, Adrian Streinu-Cercel a declarat, într-o conferinţă de presă, că specialişti trebuie să fie nu numai la nivelul spitalelor, ci şi acolo unde se fac legile care se vor aplica la nivelul unităţilor spitaliceşti.

“Am acceptat invitaţia de a participa în Senat la activitatea pe probleme de politici de sănătate. Specialişti trebuie să fie nu numai la nivelul spitalelor, ci şi acolo unde se fac legile care se vor aplica la nivelul unităţilor spitaliceşti. Va trebui să recreionăm sistemul sanitar romanesc, dar de la nivelul institutului nu pot face acest lucru, însă de la nivelul Parlamentului sunt convins că pot face acest lucru”, șoptea duios Streinu Cercel.

Cum era de așteptat, medicul a menţionat că atunci când va deveni membru al Parlamentului va părăsi funcţia de conducere de la la Institutul “Matei Balş”.

Ca și domnu’ Rafila, și nea Cercel s-a prins cum stă treaba cu imunitatea. Au dat amândoi din bisturiu și-au tăiat în stânga și-n dreapta până și-au făcut loc și-au schimbat o turmă cu altă turmă. Nu au mers de la bal la spital, ci au ales drumul invers: de la spital, direct la bal.

Streinu Inel, zis și Ambrozie

Umblă zvonul că Marcel Ciolacu l-a poreclit drăgăstos, Ambrozie. Pe vremea când era doar medic, Streinu-Cercel putea vorbi ore în șir despre ambrozie și alergia la ambrozie, dădea sfaturi despre cum să nu ne salutăm șmecherește cu pumnul și insista pe candidoze.

Revenind la ambrozie: planta produce o cantitate mare de polen, polen care poate produce chiar și un șoc anafilactic, iar în urma șocului anafilactic poate surveni decesul. Ambrozia caută în permanență victime noi, apare de oriunde, este stârpită foarte greu și se regenerează rapid. Coincidență, Ciolacu?

Averi și agoniseli

Se știu puține despre pușculița lui Ambrozie. Puține, dar bune, pușculița e grasă, dar și suficient de încăpătoare. Candidatul PSD la Senat pentru alegerile parlamentare are în conturi o avere deloc de neglijat, dar și datorii de peste 100.000 de euro, conform declarației de avere. Cercel deține două apartamente în București și o mașină Skoda din 2018. Are nouă conturi, opt în lei și unul în euro, în care are 284.985 de lei (circa 58.500 de euro) și 3.753 de euro, adică în total peste 62.000 de euro.

Adrian Streinu-Cercel declară datorii către două bănci și către două persoane fizice, în total ridicându-se la peste 139.000 de euro.

De la Institutul „Matei Balș”, câștigă 161.270 de lei, adică peste 13.400 de lei/luna, iar că profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” câștigă 167.408 lei, adică 13.950 de lei/luna.

Șeful Institutului „Matei Bals” mai declară și 100.844 de lei obținuți din contracte privind „activități medicale și proprietate intelectuală, București”. În total, Adrian Streinu-Cercel primește lunar peste 27.300 de lei. Deocamdată.

Farmacia Inimii, portofelul

Se știe și este clar: companiile farmaceutice băgau milioane de lei în conturile fundației lui Adrian Streinu-Cercel. Fundație, familie și planuri de viitor, să aibă și gura lor ce mânca.

Au existat numeroase investigații și s-a ajuns și la un rezultat interesant: fundația privată a lui Adrian Streinu Cercel, care poartă, însă, numele spitalului pe care îl conduce: „Matei Balș”, a primit sute de mii de lei de la companii farmaceutice. De exemplu, numai la o singură donație Hoffmann-La Roche a dat 71.300 de lei.

De asemenea, șapte dintre primii zece producători din industria farma au donat în contul fundației peste 5 milioane de lei în numai doi ani și jumătate.

2,1 milioane au fost retrași cash de la bancomatul de lângă spital pentru că fundația funcționează în incinta spitalului, la Pavilionul IV, lângă Urgențe, într-o camera de 20 de metri pătrați.

Trei doctori și trei economiști făceau parte din fundație. Pe 19 decembrie, fundația a executat o plata către Oana Săndulescu, fosta Streinu-Cercel. Tranzacția cu fiica directorului e justificată prin două contracte semnate în ziua precedentă. Suma încasată: 26.823 lei.

Dr. Oana Săndulescu, fiica cea mică, e colegă cu tatăl ei pe Secția a 2-a de la „Matei Bals”, dar n-a tratat absolut niciun bolnav în 2017 conform scriptele din Institut.

A două fiica, dr. Anca Streinu-Cercel, lucrează la Institutul Matei Balș, dar e și consilier la Centrul Național de Evaluare și Examinare, care aprobă manualele școlare. Fată cea mare a încasat peste 130 de mii de lei, pe persoană fizică, de la companiile farmaceutice, doar în 2015. Ce spuneam mai sus de familie și de interese?

Și, ca să încheiem în același ritm de disco pesedist, trebuie să menționăm că Streinu Cercel are un CV de vreo 34 de pagini scrise mărunt. Merite, calificări și multă medicină. Politică sau studii legate de politică? Nexam. Prin 2021 (cel mai probabil) CV-ul lung cât o zi de post se va transforma în Postul Mare și vor mai fi adăugate câteva pagini.

Doar că nu e post cu apă și pâine. Că e destulă carne pe ciolan.

Citește și: Profil de candidat – Florea Daniel candidat PSD pentru Camera Deputaților

#News