Ceasuri în valoare de 600 de mii de euro, furate dintr-un magazin din Paris

Paznicul a fost imobilizat, fiind folosite gaze lacrimogene şi un ciocan

Ceas
Ceas sursa foto pixabay

Un magazin de lux al unui brand newyorkez a fost spart, duminică, la Paris. Persoane necunoscute au sustras ceasuri în valoare de 600.000 de euro. Suspecţii, care aveau feţele acoperite, au fugit apoi cu o motocicletă, potrivit g4media.ro.

Paznicul a fost imobilizat, fiind folosite gaze lacrimogene şi un ciocan.

Un magazin de lux aparţinând lanţului newyorkez Kith a fost jefuit, duminică, a aflat Le Figaro, confirmând o informaţie din Le Parisien. Magazinul se află pe strada Pierre Charron nr. 49, în arondismentul 8 din Paris, în apropiere de bulevardul Champs-Élysées. Potrivit Parchetului din Paris, au fost furate mai multe ceasuri de lux. Brigada de represiune a banditismului a fost informată despre aceste fapte şi lucrează la identificarea suspecţilor.

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, hoţii, al căror număr nu este sigur, au intrat în magazin cu feţele ascunse în spatele unor căşti. Ei au folosit apoi gaze lacrimogene şi un ciocan pentru a-l imobiliza pe agentul de securitate şi a fura produsele de lux. Apoi au fugit cu o motocicletă Yamaha. Din primele informaţii, jaful ar fi fost comis foarte rapid. Două nave britanice vor detecta minele rusești din Marea Neagră