Descinderi în Ploieşti, în mai multe dosare de tâlhărie şi furt

Are loc și o razie a oamenilor legii

Peste 50 de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova fac miercuri dimineaţă, o razie de amploare în municipiul Ploieşti, potrivit stiripesurse.ro.

Sunt efectuate şi percheziţii în dosare de tâlhărie calificată, furt şi conducere fără permis.

„Poliţişti de la investigaţii criminale, alături de cei de la ordine publică şi rutieră, sprijiniţi de jandarmii Grupării de Jandarmi Mobilă ‘Matei Basarab’ Ploieşti, acţionează pentru combaterea faptelor cu violenţă din mediul stradal şi pentru creşterea siguranţei rutiere prin acţionarea cu filtre rutiere. De asemenea, se efectuează opt percheziţii domiciliare în mai multe cauze penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată în formă continuată, furt calificat, furt calificat în formă continuată şi conducere fără permis de conducere”, informează IJP.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada septembrie-noiembrie, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi încercat să sustragă, dar ar fi şi sustras sume de bani şi bunuri din multe societăţi comerciale, precum şi de la persoane aflate în municipiul Ploieşti. Valoarea totală a prejudiciului creat este de aproximativ 7.000 de lei.