Amenzile pentru persoanele fizice se majorează de la 10 – 20.000 lei, cât era până acum, la 30 – 45.000 de lei, pentru persoanele juridice acestea rămânând la 50- 70.000 de lei, la Tg. Mureş. Modificările noii legi se referă la sancțiuni privind aruncarea, ascunderea și abandonarea deșeurilor, în legea veche apărând doar abandonul acestora. De asemenea,se sancționează nu doar eliminarea, ci și deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, potrivit g4media.ro.
Poliția Locală Tg. Mureș a dat sancțiuni de aproape 1,2 milioane de lei, pentru nereguli în privința depozitării și colectării gunoaielor menajere, majoritatea amenzilor fiind aplicate firmei ce colectează deșeurile pe raza municipiului Tg. Mureș, a declarat reprezentantul Poliției Locale Tg. Mureș, Vasile Sită
. „Au fost aplicate, în cursul trecut, peste 200 de sancțiuni contravenționale pentru depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele prevăzute, sau crearea unor rampe clandestine, în valoare totală de peste 150.000 de lei. În ce privește actuala firmă de salubritate, până la data de 10 ianuarie, au fost încheiate 520 de procese verbale cu sancțiune în valoare totală 1.040.000 de lei, iar această acțiune de supraveghere a respectării graficului de colectare a deșeurilor din municipiul Tg. Mureș, va rămâne în permanență în atenția cadrelor Direcției Poliția Locală”, spune Vasile Sită.
În Reghin, sancțiunile au fost aplicate anul trecut pentru nerespectarea protecției mediului, deșeuri pe spații verzi sau nereguli privind salubrizarea, a precizat șeful Poliției Locale, Vasile Marian.
„Poliția locală a aplicat 198 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 63.100 de lei, pentru aruncarea sau depozitarea de gunoaie, pentru deversarea de ape uzate din gospodării pe domeniul public, în șanțuri, aruncarea de gunoaie pe spații verzi în alte locuri decât cele special amenajate. Inclusiv, cu ajutorul camerelor cu care supraveghem patru puncte de colectare a deșeurilor, am sancționat cetățenii pentru depozitarea gunoiului lângă europubele”, a mai declarat Vasile Sită. Marcel Boloş: Cardurile de energie vor fi distribuite de la 1 februarie