Producătorii şi comercianţii, obligați să se înregistreze în Sistemul de Garanţie Returnare 

Termenul este data de 28 februarie.

Producătorii şi comercianţii au termen până la 28 februarie 2023 să se înregistreze în Sistemul de Garanţie Returnare (SGR), potrivit unei hotărâri adoptată de Guvern. Potrivit unui comunicat al Executivului, Sistemul de Garanţie Returnare (SGR) va fi obligatoriu tuturor producătorilor şi comercianţilor, începând cu data de 30 noiembrie 2023, aceştia trebuind să se înregistreze în SGR cu minim 150 de zile înainte de această dată, potrivit g4media.ro.

SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanţie de 0,50 lei atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant.

Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi în cadrul magazinelor. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

„Principalul scop al desfăşurării procedurii de înregistrare în SGR este acela de a se asigura colectarea de către RetuRO, administratorul SGR, a anumitor categorii de date şi informaţii necesare pentru a se putea realiza organizarea efectivă a implementării şi funcţionării în România a SGR. Colectarea acestor informaţii reprezintă astfel primul pas absolut necesar, printre altele, pentru ca RetuRO să poată pune bazele infrastructurii care va sta la baza SGR în România, precum şi pentru a putea încheia contracte cu producătorii şi comercianţii”, se arată în comunicatul Guvernului. RetuRO Sistem Garanţie Returnare (www.returosgr.ro) a fost creat de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu, Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Descoperire științifică: Anumite alimente scad semnificativ riscul de deces prematur