Viorica Dăncilă - foto Iulia Kelt

După ce anul trecut a comis-o, legiferând pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți de consilii județene, acum, Viorica Dăncilă se bucură! Se pare că deși Renate Weber a sesizat CCR-ul și a declarat că o astfel de măsură nu este una tocmai prielnică bugetului actual, CCR a decis că nu-i așa, drept pentru care, post-mortem politic, Viorica Vasilica Dăncilă, ajunge să aibă dreptate. Întocmai cum un artist este apreciat abia după moartea sa, așa și Vioricăi i se dă dreptate după ce i-a murit, din punct de vedere politic. Cu toate că dreptate, n-ar avea! Dar dacă zice CCR, e lege, până la urmă. Și-apoi, miile de primari și acoliți din toată țara n-au decât să aplaude! Viorica forever!

Citește și: Dăncilă nu mușcă mâna care-o hrănește

Dăncilă sare în sus de bucurie, de bună ce i-a fost guvernarea

”Mă bucur că decizia Curţii Constituţionale de azi a confirmat constituţionalitatea OUG 57 din 2019 privitoare la Codul Administrativ. Ca premier, am căutat tot timpul să promovez eficienţa în administraţie şi să previn riscurile disfuncţionalităţilor. Adoptarea OUG 57 a fost o soluţie în acest sens, iar atacarea ei la CCR mi s-a părut nedreaptă, chiar dacă procedural legală”, a scris, miercuri, Viorica Dăncilă, pe Facebook

”Guvernanţii trebuie însă să se asigure că fac ceea ce trebuie, nu aşa cum a procedat Guvernul Orban, care a sfidat România cu cele 25 de ordonanţe de urgenţă făcute neprofesionist şi adoptate mecanic, fără analiză”, a mai afirmat Dăncilă.

Citește și: Helău, hau du iu du, mai neim is Dăncilă

#News