Cu toate că premierul Florin Cîțu a sugerat tăierea gratuității, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pare să fie de altă părere. Mai exact, acesta afirmă că măsura vehiculată în ultima vreme ar putea să pună în dificultate o categorie de elevi defavorizată din punct de vedere material. Cătălin Drulă precizează, de asemenea, că practica în statele europene este una cu coplată, anunță Mediafax.
Ministrul Transpoturilor, îngrijorat de elevii cu o situație materială precară
„Acesta e un subiect care ține de Ministerul Educației, este în legea educației prevăzut. Sunt mai multe variante în discuție pe masă. Eu cred că această gratuitate ar trebui să rămână pentru elevi, în tot cazul, nu se pune problema, din punctul meu de vedere, a unei eliminări acolo, pentru că e și o categorie socială vulnerabilă și într-o zonă cu venituri restrânse”, spune Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.
Reamintim că în cursul zilei de ieri, Asociația de elevi din Constanța, împreună cu Asociațiile de elevi din București și Ilfov, anunțau la că vor protesta joi în fața Palatului Victoria, începând cu ora 10.00, eveniment care s-a și întâmplat, de altfel. Din declarații reieșea, la momentul respectiv, că elevii nu sunt mulțumiți de decizia autorităților de a tăia gratuitățile aferente transportului feroviar, menționând că acestea sunt binevenite, în condițiile în care există mulți elevi defavorizați din punct de vedere financiar. Astfel, ministrul Transporturilor vine să pună accent pe subiect și să susțină afirmațiile asociațiilor de elevi.
„În rest, practica tipică în statele europene este ca tinerii peste 18 ani să aibă o formă de coplată, având facilități. Eu mi-aș dori ca aceste facilități să fie cât mai extinse, spre exemplu, să se aplice pe întreg anul calendaristic și am verificat că aceasta este practica și în țările din vestul Europei, adică nu e limitat la durata anului școlar. Asta este partea pe care am făcut-o noi, ca Minister al Transporturilor”, a mai precizat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
Citește și: Drulă anunță „recordul” ultimilor zece ani